EVALUARE NAȚIONALĂ 2012. Afișarea rezultatelor nu va fi întârziată de controversa baremului

EVALUARE NAȚIONALĂ 2012. Afișarea rezultatelor nu va fi întârziată de controversa baremului
Publicat: 28/06/2012, 18:37
Actualizat: 28/06/2012, 18:37

Recorectarea lucrărilor la proba de limba română de la evaluarea națională se va încheia joi, la ora 21.00, iar rezultatele înainte de contestații vor fi afișate vineri, până la 14.00, procedura nefiind întârziată de controversa cerinței cu privire la felul unei propoziții.

Anunțul a fost făcut joi de Stelian Fedorca, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar la Ministerul Educației.

Fedorca a mai spus că, după examen, ministerul ar urma să stabilească, în urma unei analize, care profesor a greșit legat de cerința la limba română ce a împărțit, practic, elevii, părinții și profesorii în tabere susținând variante de răspuns diferite.

„O mare parte dintre lucrări a fost recorectată. Acțiunea va lua sfârșit, joi, la ora 21. Rezultatele vor fi afișate, conform calendarului, vineri, până la ora 14.00. Apoi, vor fi depuse contestațiile”, a spus Fedorca.

Contestațiile vor fi soluționate în 30 iunie și 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate la 2 iulie, potrivit calendarului examenului.

240 de profesori au elaborat subiectele la română

Secretarul de stat a precizat că subiectele au fost elaborate în perioada 2011-2012 de către o echipă formată din 240 de profesori. Apoi, o altă echipă a selectat mai multe variante din care, în final, au rămas cele zece care au fost sigilate. „Cei 240 de sprofesori au fost selectați prin apel public”, a adăugat Fedorca.

Întrebat de ce Ministerul Educației nu a anulat din barem cerința controversată, Fedorca a spus că „o parte dintre elevi nu a răspuns deloc, iar alții au greșit”.

Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a decis, miercuri seară, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea națională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri („subiectivă” și „predicativă”) care au generat controversa legată de una dintre cerințe. Decizia, au spus reprezentanții ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiștilor în limba română.

În urma deciziei lui Pop, la corectarea lucrărilor de la proba de luni, ambele răspunsuri în discuție („subiectivă” și „predicativă”) vor primi câte șase puncte, după ce, până acum, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este „subiectivă”.

Ministrul Pop a susținut că nu va permite discriminarea niciunui elev și că, în orice decizie ministerială, trebuie să primeze interesul elevilor și egalitatea de șanse la educație a acestora, s-a mai arătat în comunicat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?