Blaga: Câtă vreme USL nu renunță confiscarea statului de drept, nu colaborăm

Blaga: Câtă vreme USL nu renunță confiscarea statului de drept, nu colaborăm
Publicat: 30/06/2012, 17:30
Actualizat: 07/07/2012, 17:47

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că a fost felicitat telefonic de premierul Victor Ponta, însă a precizat că democrat-liberalii nu vor colabora cu USL câtă vreme această formațiune încearcă să confiște statul.

Blaga a fost întrebat dacă a fost felicitat de premierul Victor Ponta.

„Mi-a dat și un telefon, da”, a răspuns liderul PDL.

În ceea ce privește speranța exprimată de Victor Ponta pentru normalizarea relațiilor putere – opoziție, Blaga a susținut că o colaborare cu USL deocamdată nu este posibilă din cauza atitudinii actualei puteri.

„Atâta timp cât singura grijă a USL este să confiște statul, instituțiile lui, să pună sub semnul întrebării decizii ale instituțiilor statului care nu le convin, ca cea a Curții Constituționale, să inventeze «grăjdeni» de câte ori au nevoie, pe ultimul îl cheamă Pop, fostul ministru al Educației, nu vom putea colabora. În schimb, în Parlament, pe probleme de interes național, de fiecare dată vom colabora”, a explicat Blaga.

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat agenției MEDIAFAX că îl felicită pe Vasile Blaga pentru alegerea în funcția de președinte al PDL și că speră ca, împreună, să poată normaliza relația dintre putere și opoziție în sensul civilizării și respectării normelor democratice.

„Îl felicit pe Vasile Blaga pentru alegerea în funcția de președinte PDL și sper ca, de aici înainte, împreună, să putem normaliza relația dintre putere și opoziție în sensul civilizării și respectării normelor democratice. Bineînțeles, vom fi adversari, dar nu cred că trebuie să fim dușmani”, a declarat pentru MEDIAFAX liderul PSD.

Vasile Blaga a fost ales președintele PDL în cadrul Convenției Extraordinare de sâmbătă, cu 1197 de voturi „pentru” și 28 de voturi „împotrivă”.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore...
Plata pensiilor pe luna octombrie. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Două evenimente importante din București, anulate din cauza ploilor severe anunțate de meteorologi