Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, duminică, de Ziua Justiției, că trebuie să dovedim că în România supremația legii și independența puterii judecătorești nu reprezintă niște simple deziderate, ci sunt realități concrete.
„La fel ca întreaga societate românească, după căderea regimului totalitar comunist, și domeniul justiției a trecut printr-un proces profund de transformare, atât în ceea ce privește modul de abordare a actului de justiție, cât și în ce privește arhitectura sa instituțională”, a spus președintele Senatului.
El a arătat că odată cu demararea procesului de preaderare la UE, reforma sistemului judiciar s-a desfășurat într-un ritm accelerat, organismele Comisiei Europene apreciind progresele înregistrate.
„Cu toate acestea, încrederea românilor în justiție rămâne încă la un nivel nesatisfăcător, iar partenerii europeni ne încurajează să depunem în continuare eforturi reale pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga”, a susținut Vasile Blaga.
El a arătat că funcționarea justiției la standarde europene este fundamentul pe care se construiește mecanismul statal al societății, iar calitatea și eficiența actului de justiție trebuie să se reflecte în viața de zi cu zi a cetățenilor români.
„Pentru aceasta, fiecare dintre noi, indiferent că suntem legiuitori sau ducem la îndeplinire actul de justiție, trebuie să dovedim în primul și în primul rând respect și responsabilitate față de societate și cetățeni și încredere în valorile democrației și ale statului de drept”, a spus Blaga.
Președintele Senatului a mai spus că înțelege și cunoaște bine greutățile și obstacolele cu care justiția se confruntă, pornind de la insuficiența resurselor bugetare și umane, incoerența reglementărilor, până la o atmosferă ostilă în spațiul mediatic, creată mai ales de unele „comportamente și atacuri imature și iresponsabile la adresa funcționării instituțiilor statului de drept”, a adăugat Blaga.
Ziua Justiției, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii, are loc la Cercul Militar Național.