CURSUL DE SCHIMB a atins un nou maxim istoric, de 4,4796 lei/euro

CURSUL DE SCHIMB a atins un nou maxim istoric, de 4,4796 lei/euro
Publicat: 05/07/2012, 16:08
Actualizat: 06/07/2012, 07:02

UPDATE Cursul de referință a continuat să crească și a ajuns la 4,4796 lei/euro, atingând astfel un nou maxim istoric, în așteptarea votului de vineri pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, scrie Mediafax.

Paritatea este cu 0,81 bani peste nivelul de miercuri, când a fost înregistrat precedentul record, de 4,4715 lei/euro.

Deprecierea leului în raport cu euro a influențat și paritatea oficială leu/franc elvețian, care a urcat cu 0,43 bani, de la 3,7236 lei/franc la 3,7279 lei/franc, și a atins un nou maxim al ultimelor zece luni.

CITEȘTE ȘI: Prognoza ING- PÂNĂ UNDE VA AJUNGE CURSUL!

O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost la 3,8133 lei.

Leul s-a depreciat joi și în raport cu dolarul, astfel că rata de referință pentru dolar a avansat cu 2,85 bani, la 3,5827 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5542 lei/dolar. Un curs oficial mai mare decât cel de joi a fost atins pe 5 iunie, când dolarul a fost la 3,5918 lei.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.


Cursul de schimb a crescut foarte ușor în prima oră a ședinței, la 4,4750 – 4,4770 lei/euro, într-o piață liniștită și cu volume reduse de tranzacționare și în care jucătorii așteaptă votul de vineri din Parlament asupra cererii USL de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.

În primele minute euro a fost cotat la 4,4735 – 4,4750 lei, foarte aproape de închiderea ședinței precedente, de 4,4735 – 4,4755 lei/euro.

Ulterior, cotațiile au avansat ușor și la ora 10:00 cursul era la 4,4750 – 4,4770 lei/euro, cu 0,15 bani peste ziua anterioară.

„Piața este liniștită și volumele de tranzacționare sunt mai reduse decât miercuri pentru că jucătorii așteaptă votul de vineri din Parlament asupra cererii de suspendare a președintelui Traian Băsescu. După vot vom vedea ce mai urmează, însă așteptările sunt pentru deprecierea leului. Chiar dacă Banca Centrală Europeană va decide azi să reducă rata dobânzii de politică monetară în linie cu așteptările pieței nu cred că o astfel de decizie va avea vreo influență asupra cursului de schimb leu/euro. Cursul leu/euro este influențat acum cu precădere de ceea ce se întâmplă pe plan local, de tensiunile politice”, a afirmat un dealer.

Cursul a început să crească încet încă din a doua parte a zilei de marți, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL și USL și miercuri a depășit nivelul de 4,47 lei/euro, și BNR a intervenit indirect în piață pentru a încetini deprecierea leului. Cotațiile s-au apropiat miercuri chiar de 4,4800 lei/euro, după anunțul USL privind depunerea cererii de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

Ulterior, în a doua parte a ședinței de miercuri piața s-a liniștit și cursul a fluctuat în jurul nivelului de 4,4750 lei/euro.

Parlamentul se reunește, joi, în ședință comună, pentru citirea cererii USL de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, în timp ce dezbaterea și votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

Potrivit dealerilor, tensiunile politice nu au afectat în ultimele două zile costurile asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată, prin intermediul contractelor credit default swaps (CDS), acestea coborând ușor miercuri de la 400 la 390 de puncte de bază, pentru ca în prima oră a ședinței de joi să crească foarte ușor la 395 de puncte.

Cursul de referință anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a urcat la 4,4715 lei/euro și a atins un nou maxim istoric. Paritatea este cu 0,53 bani peste precedentul record, de 4,4662 lei/euro, înregistrat la 24 mai.

Totodată, cursul este în creștere cu 2,1 bani față de rata afișată marți, de 4,4505 lei/euro.

Deprecierea leului în raport cu euro a influențat și paritatea oficială leu/franc elvețian, care a urcat cu 1,93 bani, la 3,7236 lei/franc, și a atins cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost la 3,8133 lei.

Leul s-a depreciat miercuri și în raport cu dolarul, astfel că rata de referință pentru dolar a avansat cu 1,95 bani, la 3,5542 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5347 lei/dolar.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Băncile comerciale au afișat joi dimineață dobânzi de 5% – 5,5% pe an pentru depozitele cu scadența la o zi, apropiate de cele de miercuri, de 4,87% – 5,33% pe an. Dobânzile continuă să încadreze rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal