Președintele comisiei de afaceri europene din Parlamentul german îi scrie lui Barroso: „În România DEMOCRAȚIA E ATACATĂ; e cazul pentru infringement”

Președintele comisiei de afaceri europene din Parlamentul german îi scrie lui Barroso: În România DEMOCRAȚIA E ATACATĂ; e cazul pentru infringement
Publicat: 06/07/2012, 10:15
Actualizat: 25/06/2013, 15:17

„Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situația politică actuală din România. Ultimele evoluții indică faptul că România se îndreaptă spre o „democrație ghidată”. În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independența sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării iar structurile alese democratic au fost suspendate”, afirmă deputatul CDU Krichbaum, într-o scrisoare adresată lui Barroso pe 4 iulie, obținută de MEDIAFAX.

El consideră că situația din România, de asalt la adresa democrației în sine, depășește evenimentele care au fost criticate pe drept în Ungaria în acest an, fiind necesare acțiuni la nivel european mai dure decât cele care au vizat Budapesta.

„Prin urmare, cer Comisiei Europene pe care o conduceți să ia în considerare atât declanșarea procedurii prevăzute de Tratatul UE la Articolul 7 (alineatul 3), precum și a procedurii de infringement potrivit articolului 258 din Tratatul de Funcționare a UE. Pe durata acestor proceduri, ar trebui instituită o suspendare a dreptului de vot al României”, a cerut deputatul german.

El consideră că evoluții alarmante din România ar trebui reflectate și în următorul raport MCV. „După unele progrese în lupta împotriva corupției – având în vedere verdictul împotriva fostului premier Adrian Năstase – acțiunile din România sunt un mare pas înapoi. În orice caz, dacă a fost vreodată în calcul faptul că MCV nu mai este necesar, ultimele evenimente au confirmat necesitatea menținerii lui”, afirmă Krichbaum.

În scrisoarea sa, parlamentarul german enumeră „restrângerea de către majoritatea PSD-PNL din Parlament a atribuțiilor Curții Constituționale” prin faptul că nu se mai poate pronunța asupra hotărârilor adoptate de Legislativ, planurile de a implementa o nouă legislație electorală considerată neconstituțională de mai mulți experți, ignorarea de către premierul Victor Ponta a deciziei CC privind reprezentarea la Consiliul European, intenția anunțată de Ponta de a înlătura doi judecători CC considerați apropiați de președintele Traian Băsescu, trecerea sub controlul său a Monitorului Oficial, schimbarea comisiei de atestare a diplomelor și titlurilor universitare după ce a constatat plagiatul lui Ponta, schimbarea în grabă de către Parlament a regulilor privind suspendarea Președintelui României, care fac acest lucru mai ușor și mai repede de realizat, schimbarea președinților celor două Camere cu încălcarea procedurilor, instalarea unor noi directori pentru SRR și TVR și schimbarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu.

Și eurodeputații Alain Lamassoure și Elmar Brok, președinții unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene să urmărească atent evoluția politică de la București și să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European.

„Deciziile luate de Guvernul României în ultimele zile sunt foarte preocupante. Comisia Europeană trebuie să acționeze imediat și să pună România sub monitorizare”, afirmă eurodeputații Alain Lamassoure, președintele Comisiei de Buget din PE, și Elmar Brok, președintele Comisiei de Afaceri Externe din PE.

„Numeroase decizii ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea statului de drept în România: ignorarea de către premier a unei decizii a Curții Constituționale, tergiversarea publicării în Monitorul Oficial a unui decret, preluarea Monitorului Oficial de către Guvern, deși anterior era subordonat Parlamentului, planul de înlocuire a judecătorilor Curții Constituționale, iar, acum, demararea procedurilor de suspendare a președintelui Băsescu”, adaugă cei doi eurodeputați membri ai PPE, conform unui comunicat.

„Modul în care au fost înlocuiți președinții Senatului și Camerei Deputaților, printr-o procedură rapidă, este la fel de îngrijorător din punctul de vedere al principiilor statului de drept. Cerem Comisiei Europene să monitorizeze și să examineze toate aceste probleme prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare și să prezinte un raport în următoarele săptămâni. Raportul ar trebui să includă și unele măsuri”, adaugă ei.

„Concluziile acestui raport pot conduce la utilizarea prevederilor Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona”, subliniază cei doi eurodeputați.

Articolul 7 din Tratatul UE menționează posibilitatea unei decizii de suspendare de către Consiliul European, la propunerea unei treimi din statele membre ori a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European a drepturilor de vot în Consiliu pentru un stat care încalcă „valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept”.

Articolul 258 din Tratatul de Funcționare a UE menționează că, „în cazul în care Comisia Europeană consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Trump, audiat de FBI în ancheta privind tentativa de asasinat