Blaga: Majoritatea celor din UDMR, UNPR și minorități au votat suspendarea; îl susținem pe Băsescu

Blaga: Majoritatea celor din UDMR, UNPR și minorități au votat suspendarea; îl susținem pe Băsescu
Publicat: 06/07/2012, 21:31
Actualizat: 07/07/2012, 20:28

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după votul din Parlament pentru suspendarea șefului statului că partidul se va organiza pentru susținerea lui Traian Băsescu, afirmând că în favoarea suspendării s-au exprimat majoritatea parlamentarilor UDMR, UNPR și ai minorităților.

„E clar că cea mai mare parte din UDMR, cei care au fost prezenți și cred că exceptândul pe domnnul Oprea, toți unperiștii și o mare parte dintre minorități au votat pentru suspendare, asta e realitatea”, a explicat Blaga.

El a precizat că liderii celorlalte formațiuni din Parlament, cu excepția UDMR, nu au votat suspendarea președintelui.

„Votul de astăzi este o etapă, va avea loc referendumul, înțeleg în 29 iulie, ne vom organiza, vom fi alături de președinte pentru a-l susține (…) vom lua toate măsurile organizatorice care se impun”, a susținut Blaga.

Ziariștii l-au rugat pe Blaga să comenteze numărul de voturi acordat pentru suspendarea președintelui, cu mult peste cel necesar. „Ca să glumesc, dar mai mică decât 322”, a replicat președintele PDL.

Blaga a mai fost întrebat dacă ar mai fi putut schimba ceva din discursul președintelui Traian Băsescu rezultatul votului, el răspunzând negativ.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal