Statele Unite și-au exprimat „preocuparea” după suspendarea președintelui român de către Parlamentul acestui stat membru al Uniunii Europene, relatează AFP.
„Suntem preocupați de recentele evenimente din România, aliatul și partenerul nostru în NATO, care amenință echilibrul democratic al puterilor și subminează instituțiile independente precum justiția”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.
Parlamentul român a votat vineri pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, coaliția guvernamentală de centru-stânga (Uniunea social-liberală, USL) acuzându-l că a încălcat constituția României.
Destituirea lui Băsescu va fi definitivă doar dacă este validată prin referendumul organizat la 29 iulie.
„Facem apel (la guvernul român) pentru ca acest proces să fie realizat în manieră corectă și transparentă cu un respect scrupulos pentru statul de drept și idealurile democratice”, a continuat Departamentul de Stat, aderând la poziția Comisiei Europene care s-a declarat de asemenea „îngrijorată”.
Citește și TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. „Vreau să cred că românii nu-și doresc liniștea din vremea lui Iliescu. Marele argument al suspendacilor este că nu am popularitate”
Citește și Ce nu s-a văzut la televizor la suspendarea președintelui Traian Băsescu. Ce făceau președintele, Elena Udrea și Crin Antonescu. VIDEO