Bacalaureat 2012 – ne mai putem salva viitorul?

O clasă politică hoață și mediocră ne-a confiscat prezentul. Are societatea românească tăria să-și ceară viitorul? Dacă pentru noi este prea târziu, mai avem puterea să ne batem pentru copiii noștri? Ne vom uita oare în pământ când ne vor întreba cu reproș în priviri de ce am tăcut, de ce am fost lași, de ce trebuie să plece din țară?

O dată pe an ne minunăm de „dezastrul de la bac” și căutăm frenetic răspunsuri de la niște politicieni care, în realitate, ar trebui să stea deoparte. Să iasă din școală, să nu mai schimbe nimic, să nu mai reformeze nimic! Sursa răului stă în acțiunile lor iresponsabile, în haosul creat la fiecare schimbare de ministru (de la începutul anului am avut patru!), în ambiția prostească a fiecăruia de a lăsa în urma lui o reformă, schimbând radical ce i-a lăsat predecesorul. Sursa răului stă în politizarea primitivă a sistemului, care se propagă de la minister la inspectoratele județene și apoi la directorii de liceu, de școală generală și de grădiniță. Doamna ministru Ecaterina Andronescu, la nici o săptămână de la depunerea jurământului, cere azi o sesiune specială a Parlamentului, ca să schimbe Legea Educației. De ce nu dați o ordonanță de urgență, noua plăcere vinovată a Guvernului Ponta? Nu este o urgență? Doar la televizor se zice că e dezastru.

În realitate, ziua de azi este doar creștetul ghețarului. Rata de promovare coborâtă la minimul istoric este, după părerea mea, mult mai puțin îngrijorătoare decât absenteismul masiv de la examen. 130.000 de elevi au dispărut după terminarea liceului. Nu s-au mai prezentat la examenul de bacalaureat. Lor li se adaugă cei picați anul trecut, pe care țara i-a șters din evidențe. Unde au plecat acești tineri? Ce se întâmplă cu ei? Au intrat în câmpul muncii, s-au înscris la o particulară, au fugit din țară sau ascultă manele pe marginea șanțului, îngroșând rândurile unei periferii din ce în ce mai groase? O periferie criminal ținută captivă în analfabetism, bună de manevrat politic. Își face cineva probleme în legătură cu potențialul ei exploziv? În suburbiile Bucureștilor, în ceea ce odată a fost sectorul agricol Ilfov, 85 la sută au picat bacul. Adăugați-i pe cei care nici nu au mai mers la examen și o să aveți imaginea bombei care vă stă dincolo de gardurile voastre protejate electric, cinstiți miliardari din topuri și vizionari politicieni de stânga și de dreapta. Priviți imaginile de la Paris, de acum câțiva ani, și o să vă faceți o idee.

Prin urmare, ce-i de făcut? Pe termen scurt, nimic. O „rezolvare urgentă” a situației, „pentru ca dezastrul să nu se repete și anul viitor” – cum văd că se cere la televizor – ar însemna doar ascunderea gunoiului sub preș. Dezastrul nu-l reprezintă procentul mare de picați la bac (în țări mai civilizate este cam tot acolo), ci faptul că în România nu se mai face carte. Au unii impresia că dacă am avea promovare la bac de 80-90 la sută, ca acum câțiva ani, ăsta ar fi un motiv de mândrie națională. În realitate, e doar o minciună poleită, pe care unii se grăbesc s-o ascundă sub o nouă reformă.

Pe termen lung, sistemul de educație ar trebui centrat din nou pe dascăl. Pentru că omul sfințește locul – și nimeni altcineva decât profesorul este responsabil de câtă carte știu copiii -, școala ar trebui să-i atragă nu pe cei care nu-și găsesc altă slujbă, ci pe tinerii deștepți, cu vocație și cu pasiune, care termină facultatea. Pentru asta e nevoie, vulgar spus, stimată țară, de o leafă care să-i motiveze pe profesori și care să le redea demnitatea. Dar nu e suficient: școala are nevoie de un sistem de evaluare și de filtrare permanent, care să-i cearnă pe impostori și care să le creeze sentimentul celor rămași că lucrează într-un domeniu de elită. Fără atenții de la părinți, fără comisii de examen unse, fără meditații pe bani cu elevii de la clasă! Mândria de a fi profesor se câștigă și când te salută oameni în toată firea pe stradă („Bună ziua, domnule profesor, am făcut Româna cu dumneavoastră”), dar și când îți permiți să mergi la catedră cu un costum neros în coate.

Îmi amintesc de profesorii mei de la Șaguna: pentru ei ar fi fost o rușine, o pată în CV, să le pice vreun elev bacul. Ar fi însemnat că lucrările și tezele pe care ei le dădeau la clasă în cei patru ani de liceu ar fi fost trecute toate prin fraudă. Nu pot să închei fără a mă bucura pentru cei 67 de elevi de 10 curat: pare un adevărat miracol că România reușește în fiecare an să se salveze prin rezultatele excepționale ale acestor copii. Printre cele 67 de flori rare se află și șagunista Kaftar Melek, care va pleca să studieze Medicina în Franța.