Ministerul Sănătății va propune ca sistemul de urgență să rămână exclusiv public

Ministerul Sănătății va propune ca sistemul de urgență să rămână exclusiv public
Publicat: 09/07/2012, 17:52
Actualizat: 10/07/2012, 14:46

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că ministerul va propune, în proiectul noii legi a sănătății, ca sistemul de urgență să rămână exclusiv public, dar că Parlamentul are ultimul cuvânt în acest sens.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că în proiectul noii legi a sănătății, aflat în prezent în dezbatere publică, se va propune ca sistemul de urgență să rămână exclusiv public.

Întrebat despre posibilitatea ca în sistemul de urgență să intre și operatori privați, Rafila a precizat că ministerul nu agreează această idee, dar că Parlamentul are ultimul cuvânt în acest sens.

„Noi nu suntem dispuși. Dar această lege va fi aprobată de Parlamentul României, nu de Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății este cel care va transmite proiectul legii, în forma pe care o discutăm cu dumneavoastră. Parlamentul României este cel care dezbate în comisiile de specialitate și ulterior votează articolele acestei legi. Noi vă prezentăm punctul de vedere al Ministerului Sănătății. Punctul de vedere este cel pe care dumneavoastră îl cunoașteți și practic era conținut în întrebarea pe care mi-ați adresat-o – că sistemul de urgență rămâne public”, a spus Rafila.

El a afirmat că în proiectul noii legi se prevede că operatorii privați vor avea acces pe piața asigurărilor de sănătate din banii publici doar după doi ani de la adoptarea acesteia.

Rafila a spus că, în prezent, aceștia pot oferi doar asigurări de sănătate facultative.

„Principiul acestei legi este de a organiza, practic, niște case regionale de asigurări de sănătate. Case publice, care vor fi numite în final în momentul în care își vor defini statutul și funcționarea, case mutuale de asigurări de sănătate, la care asigurații sunt membri inclusiv în înființarea acestor case de asigurări. (…) Această organizare probabil va dura doi ani, iar accesul operatorilor privați pe piața asigurărilor pentru asigurările din banii publici se va face după doi ani”, a spus Rafila.

El a afirmat că persoanele care vor apela la aceste case private vor trebui să încheie asigurări atât pentru pachetul de bază de servicii medicale, cât și un pachet facultativ de asigurări.

„Operatorii privați pot primi banii pentru acest pachet bazal cu condiția ca aceia care se asigură să aibă și o asigurare facultativă. Cei care merg la casele publice nu e nevoie să aibă pachet facultativ, pot avea doar plata pentru pachetul bazal de asigurări de sănătate. Dacă facem așa, datorită faptului că asiguratorii privați au deja anumite circuite și sunt mult mai competitivi pot să ajungă în situația să nu mai existe Casele publice. Or, interesul nostru e ca cetățenii să aibă acces la casele publice, să aibă o garanție a decontării serviciilor de sănătate și acces la serviciile de sănătate”, a spus Rafila, estimând că aproximativ 10-20 la sută din populație ar putea apela la acești asiguratori privați.

El a subliniat că un asigurator privat poate să-și înceteze activitatea la un moment dat, dar Ministerul Sănătății trebuie să susțină sistemul public.

Secretarul de stat a spus că pachetul de bază ar trebui să se refere la servicii medicale pentru afecțiunile extrem de serioase, care pun în pericol viața și mai puțin pentru afecțiuni minore.

El a precizat că din statisticile Ministerului Sănătății rezultă că circa 30 la sută din bugetul pentru medicamente compensate este folosit pentru rețete compensate extrem de ieftine, a căror valoare e de sub 10 lei, acesta fiind un motiv pentru care pentru afecțiuni mai grave nu se pot asigura sume corespunzătoare.

„Expectorantele în România se compensează în valoare de 20 de milioane de euro pe an. E mai bine să dăm acești bani unor pacienți care au boli mai serioase. Dar sunt multe categorii care nu pot să-și cumpere chiar și aceste produse ieftine, pentru aceste categorii aceste servicii vor face parte dintr-un pachet social de servicii de sănătate și vor fi acoperite din bugetul de stat”, a spus el.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Alexandru Rafila a participat, luni, la Târgu Mureș, la conferința de dezbatere a proiectului de lege privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate din România, activitate care face parte din proiectul de promovare derulat de Ministerul Sănătății în perioada 2-31 iulie 2012, în 14 orașe din țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Andreea Bălan a ÎNCĂLCAT legea ziua, în amiaza mare! Noi avem dovada FOTO, ipostaza nedemnă...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce amenzi primesc șefii care își sună subalternii în afara orelor de muncă
Ninge peste câteva săptămâni în România! Meteorologii Accuweather anunță data exactă a primelor ninsori
O mai țineți minte pe „Mama Natură?” Cum arată acum, la 39 de ani. E...
Rezultate Bac 2024, sesiunea de toamnă. Edu.ro afișează notele la probele scrise
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Ce se dă de pomană de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august 2024
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Test în România cu cel mai interesant și futuristic SUV COUPE al anului
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Pierzi banii de la stat. Este obligatoriu să aștepți 120 de zile
Semne neliniștitoare. Regele Charles și regina Camilla și-au adunat toți urmașii la Balmoral
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Căpitanul iahtului scufundat al miliardarului Mike Lynch, anchetat de procurorii italieni pentru omor
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
A fost găsit cel mai mare observator astronomic al egiptenilor antici. Era construit din chirpici!