Prima pagină » Știri externe » Merkel: Criza datoriilor dăunează mai puțin Germaniei comparativ cu prăbușirea Lehman Brothers din 2008

Merkel: Criza datoriilor dăunează mai puțin Germaniei comparativ cu prăbușirea Lehman Brothers din 2008

Merkel: Criza datoriilor dăunează mai puțin Germaniei comparativ cu prăbușirea Lehman Brothers din 2008
Criza datoriilor din zona euro provoacă Germaniei mai puține daune decât prăbușirea Lehman Brothers, în 2008, când economia germană s-a contractat cu circa 5%, a declarat marți cancelarul Angela Merkel, în timpul unei vizite în Indonezia, relatează publicația The Guardian.

Merkel a anticipat la Jakarta că economia germană va avea creștere în acest an, în pofida crizei din zona euro.

„În acest an vom continua să înregistrăm creștere, dar va fi mai slabă, deoarece exporturile pe alte piețe europene sunt mai puțin solide decât în mod obișnuit. Vom avea totuși o creștere ușoară”, a spus Merkel.

Cancelarul a ținut totuși să sublinieze că criza din 2008/2009 nu a fost lăsată în urmă.

Liderii europeni au convenit la summitul de la sfârșitul lunii iunie măsuri de susținere a statelor aflate în dificultate și au pregătit construirea unei uniuni bancare la nivelul zonei euro, cu supraveghere comună, garantare comună a depozitelor și recapitalizare directă de la fondul de urgență.

Miniștrii de Finanțe din zona euro s-au reunit luni pentru primii pași spre aplicarea acestor măsuri. Participanții au decis ca băncile spaniole cu probleme financiare să primească 30 de miliarde de euro până la sfârșitul lunii iulie. În plus, oficialii europeni au amânat o decizie privind posibile concesii în programul de finanțare externă derulat cu Irlanda și au promis că vor evita o criză a creditelor în Grecia.

Citește și