VIDEO. Pui de leopard alb, născuți în sălbăticie, filmați pentru prima oară

Publicat: 15/07/2012, 13:34
Actualizat: 22/08/2013, 11:54

Cercetătorii de la Panthera, o organizație care militează pentru protejarea raselor de feline, au reușit să surprindă, în Munții Tost din Mongolia, Asia, o femelă de leopard alb, alături de puii ei, relatează Daily Mail.

Snow Leopard Mother And Cub In Mongolian Den from Panthera Cats on Vimeo.

Potrivit specialiștilor, raritatea ocaziei este dată de faptul că zoologii localizează cu greu exemplare ale acestei specii, dar mai ales cuiburi ale lor.

Într-un scurt filmuleț, femela apare alături de cei doi pui, ambii femele, crescuți într-un cuib făcut între stâncile muntelui. Cercetătorii au reușit să facă fotografii micuților, dar și să le implanteze microcipuri, cât timp mama a lipsit pentru a vâna.

Sursa foto: panthera.org

Zoologii, care mărturisesc că dețin puține informații despre această specie rară, spun că monitorizarea puilor din primele zile de viață este foarte importantă pentru a cunoaște și a înțelege modul în care osciliează populația leoparzilor albi. Totodată, urmărirea animalelor ajută la obținerea de informații despre șansele unui pui de a se integra în comunitatea adultă și de a contribui numeric la aceasta, potrivit aceleași surse.

Sursa foto: panthera.org

Conform zoologilor, șansele unor astfel de exemplare de a atinge maturitatea sunt mici, întrucât sunt expuse prădătorilor din lumea animală, bolilor, dar și acțiunilor omului, cum sunt vânătoarea sau capturarea. Totodată, culoarea lor, urmare a unor anomalii genetice, nu le permite să se camufleze la vânătoare, așadar prada îi observă imediat și le scapă.

Imaginile capturate în Mongolia sunt singurele din lume care surprind pui de leopard alb, născuți în sălbăticie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor