Președintel CFR Cluj critică arbitrajul Supercupei României

Președintel CFR Cluj critică arbitrajul Supercupei României
Publicat: 15/07/2012, 11:38
Actualizat: 03/07/2013, 16:31

Președintel CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a criticat, duminică, arbitrajul Supercupei României, pierdută de formația sa la penaltiuri cu Dinamo, spunând că Ovidiu Hațegan a greșit mai mult împotriva formației antrenate de Ioan Andone.

„Echilibrul partidei a fost rupt de Ovidiu Hațegan prin eliminarea lui Cadu și apoi a fost foarte greu să jucăm. Dar am făcut față, am avut și ocazii clare cu un om în minus. A fost o partidă echilibrată, cu mult suspans, cu schimbări de situație, decisă la penaltiuri unde nu am mai avut șansă. Eu sunt sigur că dacă am fi jucat 11 la 11, am fi câștigat în timpul regulamentar. Cred că noi am jucat de la început cu handicap, am jucat 11 contra 12. Pentru că e o problemă în arbitraj. E o generație de arbitri care suferă de un sindrom, Sindromul (n.r. – Ionuț) Lupescu. Hațegan de la început ne-a dat foarte repede 3-4 galbene, la Dinamo niciunul. Arbitraj cu greșeli, mai multe împotriva noastră. A fost ușor pentru Dinamo să joace cu un om în plus. Deși noi am jucat o oră cu un om mai puțin, am avut multe ocazii foarte mari”, a spus Mureșan, la DigiSport.

El a adăugat că portarul Mario Felgueiras a fost accidentat la ultimul antrenament și de aceea nu a jucat în meciul de sâmbătă, fiind înlocuit de Eduard Stăncioiu.

Echipa Dinamo București a câștigat, sâmbătă, Supercupa României, după ce a învins cu scorul general de 6-4 (0-1, 1-1, 2-2) după executarea loviturilor de departajare, formația CFR Cluj, în finala disputată pe Arena Națională. Golurile au fost marcate de Valente ’36, Kapetanos ‘102 / Țucudean ’62, ‘101.

Loviturile de departajare (scor 4-2 pentru Dinamo) au fost executate de următorii jucători: Alexe – a marcat, C. Matei – a marcat, C. Munteanu – a marcat, Țucudean – a ratat (a apărat Stăncioiu), D. Grigore – a marcat / Kapetanos – a marcat, Sougou – a ratat (a trimis în bara transversală), Hora – a ratat (șut peste poartă), Mureșan – a marcat. Din minutul 65, clujenii au jucat în 10 fotbaliști, după eliminarea căpitanului Cadu.

Acest meci a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan (central), Cristian Nica și Aurel Onița (ambii asistenți), Adrian Cojocaru (rezervă), Sebastian Colțescu și Robert Dumitru (arbitri adiționali).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru toți proprietarii de terenuri. Se aplică în sute de localități din România
Ce angajați primesc prime în concediu. Domeniile în care se fac mari cadouri
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un producător chinez de automobile lansează un vehicul în Italia, cu planuri de a se...
×