Un copil de opt ani din București a murit, duminică, după ce a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 15 metri înălțime, într-o cascadă din Cheile Horoabei de lângă zona Peștera, de pe versantul dâmbovițean al Munților Bucegi, el fiind scos din apă de doi bărbați care îl însoțeau.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Dâmbovița, incidentul a fost anunțat la serviciul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns jandarmii montani, salvamontiștii și o ambulanță.
„Erau patru adulți, trei bărbați și o femeie, și un copil, care îl însoțeau pe acest băiat. Doi dintre bărbați l-au scos pe băiat din apă și l-au adus la mal, unde între timp au ajuns și jandarmii montanti, salvamontiștii și echipajul medical al ambulanței. Copilul a fost resuscitat, dar avea, spun medicii, traumatisme cranio-cerebrale grave și ulterior doctorii de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița au declarat decesul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, lt.Ciprian Vătășelu.
Salvamontiștii spun că traseul pe care se aflau cei patru adulți și copiii nu era marcat, fiind interzis turiștilor.
„Este un traseu interzis acolo. Sunt poteci pe care turiștii sunt avertizați să nu urce, sunt neamenajate și totuși după cum vedeți urcă și cu copiii. Copilul a căzut de la 10-15 metri, a fost resuscictat, dar lovit la cap grav, nu a mai putut fi salvat”, a declarat șeful Serviciului Salvamont Dâmbovița, Constantin Mocanu.
Primele date ale polițiștilor arată că băiatul a căzut în cascadă în timp ce încerca să traverseze apa Horoabei. Copilul se afla de câteva zile la casa de vacanță a unor prieteni de familie din comuna prahoveană Talea, iar duminică plecase, împreună cu ceilalți, în excursie în zona montană a județului Dâmbovița.
Trupul neînsuflețit al copilului urmează să fie transportat la morga din Târgoviște, iar polițiștii au început o anchetă în acest caz.