Președintele suspendat Traian Băsescu este invitatul unei ediții speciale a GÂNDUL LIVE, miercuri dimineață, începând cu ora 11.00. Președintele va răspunde întrebărilor lui Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax Group, referitoare la deciziile politice ale ultimei perioade și efectele acestora.
Gândul a transmis dezbaterea LIVE TEXT și LIVE VIDEO. Interviul integral va fi redifuzat în această seară, începând cu ora 20, pe Gândul LIVE.
URMĂREȘTE AICI UNELE DINTRE CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII ALE PREȘEDINTELUI SUSPENDAT – LIVE VIDEO
CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII ALE PREȘEDINTELUI SUSPENDAT, TRAIAN BĂSESCU – LIVE TEXT:
♦ „Eu zic să prelungim referendumul până iese, ca așa s-a făcut și-n ’46-’47, până a ieșit cum au vrut comuniștii. Referendumul nu e problema mea, e a Parlamentului, eu vreau să știu care sunt condițiile. Nu mi se pare cinstit că mai sunt 11-12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară încearcă să schimbe datele. Orele erau fixate, conform legii referendumului, dacă mai schimbă ceva acum, mă pot aștepta la orice…”
♦ „Pur și simplu nu știu care este abordarea românilor față de prezența la referendum. Ce știu însă este că am o misiune imposibilă, după opt ani ca președinte și trei ani de criză, să obțin tot 50%, procentul cu care am câștigat alegerile. Este o misiune imposibilă pentru un om imposibil”
♦ „Statul de drept s-a prăbușit în numai trei zile, de pe 3 până pe 6 iulie. Mulți o etichetează drept o lovitură de stat, iar acest lucru este de neconceput în Uniunea Europeană. Eu mă feresc să-i spun lovitură de stat”
♦ „Referendumul nu mai este despre Traian Băsescu, este despre statul de drept. Dacă electoratul validează această opțiune, România va fi izolată. România are o șansă extraordinară: să se așeze deasupra clasei politice și să spună că ei înțeleg mai bine clasa politică decât noi, politicienii”
♦ „Când a căzut guvernul Ungureanu, n-am ezitat și i-am dat mandatul de premier lui Victor Ponta, care strânsese o majoritate. Nu aveam mare încredere în Ponta sau în USL, dar am vrut stabilitate. Ce au făcut ei, cu toate loviturile, a fost exact invers. Au vrut să pună mâna pe justiție”
♦ „Procurorul Bălan de la CSM a aranjat deja funcțiile împreună cu procurorul Ponta, dovadă sunt probele de la dosar. Liderii PDL au fost foarte supărați când am numit un procuror-șef, pe Morar, care a arestat un politician de la PD. Teama politicului este să nu fie numit un alt Morar la DNA”
♦ „În justiție, este foarte ușor să depistezi magistrații integri. Eu analizez toate hotărârile judecătorești înainte să numesc un magistrat, să vad dacă este intransigent”
♦ „Sondajele nu au cum să-mi fie favorabile, românii au multe motive să fie supărați pe mine”
♦ „Faptul că aș fi securist face parte dintre clișeele referitoare la mine. Dar nu s-a găsit nicio dovadă și, slavă Domnului, am fost căutat și în ghete înainte să devin președinte, în 2004. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nava cu un milion de barili de țiței pe care o conduceam avea la cârmă un securist, nu un profesionist? Ce să facă Securitatea cu mine? Lor le trebuiau informații din țară, eu eram la Singapore…”
♦ „Când Ponta a chemat Parlamentul din vacanță ca să le povestească ce a făcut la Bruxelles, mi-am dat seama că se va demara procedura de suspendare. Dar nu credeam că va fi atât de rapidă, că va fi o execuție sumară. Azi m-au chemat să-mi citească procedura, mâine m-au suspendat. Nu am fost umilit, dar mi-a părut rău fiindcă mi-am dat seama cum se vede România. Mi-am dat seama că nu am de ce să fiu umilit, mă bat pentru România, nu pentru scaunul meu. Eu nu apăr un scaun, apăr România”
♦ „Imaginați-vă o Românie în care o acțiune politică etichetată drept neeuropeană este validată de români. Acea Românie devine o pată albă. Validarea referendumului ar fi un dezastru politic pentru România. Asta mai ales fiindcă ar urma trei luni fără președinte, trei luni de instabilitate”
♦ „Eu știu vreo zece firme care trebuiau să investească 10-15 milioane de euro în România și au plecat în mai”
♦ „Dacă Victor Ponta vrea să coabiteze cu mine în caz că voi câștiga referendumului, este problema lui”
♦ „Suspendarea nu a dorit-o atât Ponta, cât a dorit-o Crin Antonescu. Dați-mi voie, ca om politic, să știu tot ce discută oamenii politici. Dar nu am crezut că stabilitatea țării ar putea fi sacrificată pentru poziții politice. Dacă aș fi știut asta, nu i-aș fi dat mandatul lui Victor Ponta”
♦ „Țările nu se destabilizează doar fiindcă nu există o majoritate politică. Dacă Victor Ponta îmi spune că nu poate coabita, trebuie să plece, iar USL-ul să-mi facă o altă propunere. Dacă se menține majoritatea actuală, nu am soluții. Pentru mine, este prioritară menținerea stabilității”
♦ „PDL și UDMR au asigurat trei ani de stabilitate economică a României, le mulțumesc pentru asta. Suspendarea mea a fost o coaliție a pușcăriabililor. Sunt 19 parlamentari cu dosare, printre care Cătălin Voicu, iar mulți alții au dosarele în pregătire”
♦ „În 2007, eu am stabilit ce se întâmplă cu un președinte ales, dar suspendat: se reduce coloana oficială, președintele suspendat nu poate veni la Cotroceni, dar se menține nivelul de securitate, pentru că am nevoie să vorbesc cu SPP-ul„
♦ „Am sigilat biroul meu, dar președintele interimar Crin Antonescu are aceleași condiții de comunicare ca și mine. Cele din biroul meu de la Cotroceni sunt suspendate în acest moment”
♦ „Oamenii ăștia au reușit să decredibilizeze România în trei zile, după ce am construit o Românie credibilă timp de opt ani. Eu am construit o țară în care primul-ministru și președintele fac aceleași declarații și acasă, și la Bruxelles”
♦ „Pe mine mă interesează ca românii să se ridice deasupra clasei politice, acesta este challenge-ul meu. Eu și românii vrem parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, dar politicienii nu vor”
♦ „Eu vreau ca acest referendum să vină valid și cred că românii sunt mai buni și mai înțelepți decât politicienii. Dacă românii votează demiterea, dar referendumul nu trece, sunt gata să discut această problemă începând cu 30 iulie, la ora 1 dimineața. Ca politician, nu mă bat pentru scaunul meu, ci pentru țara mea. Dacă se va întâmpla ce am spus mai sus, voi decide foarte rapid și pe 30 iulie voi explica poziția mea”
♦ „Spre satisfacția mea, toți consilierii mei și-au luat concediu fără plată de la Cotroceni și mă consiliază în continuare. Sunt și lideri PDL care mă viziează, dar drumurile noastre se despart când vine vorba de validarea referendumului: ei vor să nu se facă cvorum, eu vreau să fie validat”
♦ „Trebuia să mă bat pentru mine la acest referendum, pentru că m-au umilit data trecută. Dar nu mă bat pentru mine, Traian Băsescu nu mai este o problemă, mă bat pentru România europeană. Dar dacă poporul va vota demiterea mea, nu o voi considera umilință, orice politician ales trebuie să țină cont de ce spune poporul său. Unul neales, treaba lui…”
♦ „Eu cred că, în perioade de criză, o țară trebuie să aibă 3-4 guverne, pentru că poporul se plictisește de aceleași fețe care să le dea vești proaste”
♦ „Mihai Răzvan Ungureanu nu este în PDL, el vrea să facă o ‘dreaptă’ care să se bată cu ‘stânga’, cu USL-ul. PDL-ul este mult slăbit, dar nu atât de slăbit cum pare. Dar Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat viabil pentru anul 2014”
♦ „M-a surprins că doamna Merkel a ținut să facă precizarea că m-a sunat. Dar nu plecați de la ideea că sunt un partener constant al doameni Merkel și aș fi împotriva Franței, dimpotrivă”
♦ „Nu știu dacă PDL va face ceva pentru referendum. Dar cum mi-ar sta mie cu bannere și afișe? Mă știe țara ca pe un cal breaz, ce nevoie am eu?”
♦ „N-am nicio grijă, eu dorm liniștit, nu am făcut acte de corupție în 20 de ani de politică. Toată lumea zice de flotă, iar eu zic de 19 ani să mi se arate o hârtie prin care eu, Traian Băsescu, indiferent ce funcție am avut, am semnat pentru vânzarea unui singur vapor”
♦ „În familia mea, dacă avem avere, este pentru că am muncit. Eu mi-am sacrificat tinerețea, puteam să rămân pe uscat, dar am fost 12 ani pe mare, ca să nu ne lipsească nimic. Dar am stabilit cu soția mea că ăsta este drumul, că vrem să avem apartament, mașină, fără să ne întrebe nimeni din ce bani. Din banii de navigație. În acele vremuri, mi-am permis mult mai multe decât dacă aș fi stat într-un birou. Eu, în 1976, când am terminat Academia, am plecat pe mare. Dar am făcut-o cu costuri: am dat puțin din viața mea”
♦ „Îi înțeleg pe români și îi aprob. Nici eu, nici ei nu au știut că urmează o criză atât de grea. Eu am avut două opțiuni: să fiu un poltician laș care să lasă țara să se prăbușească sau să fiu unul sincer, care să își asume măsurile”
♦ „Protestele m-au învățat că poporul român nu-ți suportă orice. Când au fost măsurile dure, nu au ieșit în stradă, s-or fi gândit că este corect. Dar când am făcut o nedreptate cuiva (n.r. lui Raed Arafat), nu au acceptat”
♦ „Îi rog pe români să nu judece referendumul drept Traian Băsescu vs Crin Antonescu, PDL vs USL. Pe 29, trebuie să vină la vot români care să apere credibilitatea României. Din păcate, pe buletinul de vot scrie un nume…”
♦ „Pe 29, dacă voi fi demis, veți vedea, chiar și pe televiziunile care susțin USL-ul fără rezerve, ce i se va întâmpla României în Europa”
♦ „Eu am naționalismele mele în alte puncte cardinale, dar nu spre Vest. În Vest, există o regulă: democrația și respectarea legilor”
♦ „Știu foarte bine că presa are cunoștințele necesare să-i prevină pe români ce poate urma într-o situație sau alta și să le prezinte românilor alternativele, înainte de referendumul din 29 iulie”
♦ „România e într-un moment crucial: trebuie să convingem din nou UE că suntem un stat de drept. Până acum, am demonstrat că suntem un stat de drept fragil, care a fost dărâmat în câteva zile, fără alegeri”
♦ „Știți ce mi se pare extraordinar? Că deși stau prost în sondaje, deși sunt erodat, cred că românii vor face ce trebuie pe 29. Vor continua să mă înjure, dar vor vota cum trebuie”
„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”