În ediția de marți, 17 iulie, a Gândul LIVE, au fost premiați câștigătorii TABEREI DE BAC 2012, program inițiat de gândul.info, aflat la cea de-a doua ediție.
Ioana Frîncu și Ștefan Ionuț Ilie au primit bursele de 1.000 de euro oferite de ziarul nostru și asta pentru că au promovat examenul de BACALAUREAT cu cele mai mari note la Română, respectiv Matematică. Invitat special al ediției – doamna ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, alături de cei doi profesori care i-au pregătit pe cei opt liceeni admiși în programul TABARA DE BAC, Irina Georgescu, profesor de Română la Colegiul Național Sfântul Sava și Ovidiu Horobeț, profesor de Matematică la Colegiul Național Matei Basarab.