Prețurile la porumb și soia au urcat la noi niveluri record pe piața internațională, în urma intensificării temerilor privind impactul celei mai grave secete din ultima jumătate de secol în Statele Unite, iar secretarul pentru agricultură din SUA a declarat că se roagă zilnic pentru ploaie.
Cotațiile cerealelor au urcat puternic în ultima perioadă, avansul fiind alimentat de perspectivele tot mai slabe pentru porumb, alte cereale și soia în SUA. Prețul porumbului a trecut pentru prima dată în contractele futures de 8 dolari pe bușel (1 bușel-25,4 kilograme), ajungând la 8,055 dolari, potrivit Financial Times. Soia a atins un maxim de 17,115 dolari/bușel (27,2 kg).
Prețurile la porumb și soia au depășit recordurile înregistrate în timpul crizei pieței alimentelor din 2007-2008.
Traderii de cereale se află în alertă ridicată după ce datele autorităților americane au indicat recolte în scădere puternică. Meteorologii au confirmat, de asemenea, în această săptămână, că SUA se confruntă cu cea mai puternică secetă începând cu 1956.
Autoritățile americane au afirmat, într-un raport săptămânal, că doar 31% din recolta de porumb se află în stare „bună spre excelentă”, revizuind puternic estimarea din săptămâna anterioară, de 40%. Pentru soia, procentajul a fost modificat de la 40% la 34%.
Seceta va conduce la o creștere puternică a prețurilor, a declarat secretarul general al SUA pentru agricultură, Tom Vilsack.
„Mă pun în genunchi în fiecare zi și spun o rugăciune suplimentară chiar și acum. Dacă aș putea spune o rugăciune specială sau aș putea face un dans care să aducă ploaia, le-aș face”, a afirmat Vilsack.
Oficialul american a respins, însă, cererile vizând reorientarea cantităților de porumb folosit în producția de etanol pentru a acoperi consumul populației și animalelor.
Liderii politici nu consideră că lumea se confruntă cu o nouă criză agricolă, întrucât aprovizionarea la nivel mondial cu grâu și orez, materiile prime cele mai importante pentru securitatea alimentară, rămâne la un nivel destul de bun, iar prețurile sunt sub maximele înregistrate în trecut.