Fotograful american Brad Goldpaint a realizat un filmuleț spectaculos, în care prezintă câteva peisaje din SUA pe repede înainte, noaptea transformându-se în zi în numai câteva secunde, scrie Daily Mail.
Filmulețul reprezintă de fapt o succesiune de fotografii, realizate la câteva minute una de cealaltă, care sunt redate cu viteză foarte mare (tehnica se numește time lapse).
Clipul, numit „Two Worlds” (Două lumi), a fost realizat în mai multe locuri celebre din SUA, printre care lacul Mono, cascada Tumalo sau parcul național Big Bend.
În imagini, poate fi observată mișcarea aparentă a stelelor pe cer, însoțită de căderea vreunui meteorit, iar spre final apare și aurora boreală.
„Acest clip arată cum ziua și noaptea coexistă în această lume a contrastelor. Sper ca această conexiune dintre Pământ și Rai să vă inspire și să vă ajute să vă găsiți locul într-una dintre cele două lumi”, a declarat Goldpaint. El s-a apucat de fotografie în urmă cu trei ani, când mama sa a murit și el a început să călătorească foarte mult.