Prima pagină » Știri » Marga explică de ce s-a întâlnit Victor Ponta cu ministrul britanic de externe: Întâlnirea cu ministrul britanic s-a petrecut pentru că și-a alimentat avionul pe Otopeni

Marga explică de ce s-a întâlnit Victor Ponta cu ministrul britanic de externe: Întâlnirea cu ministrul britanic s-a petrecut pentru că și-a alimentat avionul pe Otopeni

Marga explică de ce s-a întâlnit Victor Ponta cu ministrul britanic de externe: Întâlnirea cu ministrul britanic s-a petrecut pentru că și-a alimentat avionul pe Otopeni
Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că întâlnirea dintre ministrul de Externe britanic, William Hague, și premierul Victor Ponta care a avut loc pe aeroportul Otopeni a fost ocazionată de faptul că avionul oficialului britanic alimenta în România.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că întâlnirea dintre ministrul de Externe britanic, William Hague, și premierul Victor Ponta care a avut loc pe aeroportul Otopeni a fost ocazionată de faptul că avionul oficialului britanic alimenta în România.

Marga a explicat într-o emisiune că întâlnirea dintre premierul Victor Ponta și ministrul de Externe britanic pe aeroportul Otopeni a avut loc în contextul în care avionul acestuia a alimentat în România în drum spre Vilnius. Marga a explicat că Hague avusese o vizită de lucru în Libia și Iordania.

„Ne-a dat semnalul prin ambasadorul Marii Britanii la București (…) că vine pe aeroport pentru a alimenta, dânsul mergând la Vilnius să țină o conferință. S-a mistificat toată discuția aceasta. Am spus că prim-ministrul și cu mine, veneam de la Chișinău, să-l întâmpinăm pe ministrul de Externe al Regatului Unit. Am avut o discuție pe două teme: situația din Siria (…) și el a dorit să fie informat asupra a ceea ce se petrece în România”, a spus Marga, precizând că întâlnirea a fost propusă de ministrul de Externe britanic, William Hague.

În 17 aprilie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni, după ce a sosit din vizita efectuată la Chișinău, cu ministrul britanic de Externe, William Hague, ajuns pentru puțin timp în România, declarau atunci surse oficiale.

Ulterior întâlnirii, Ambasada Marii Britanii la București a precizat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că ministrul britanic de Externe, William Hague, a avut o întrevedere cu prim-ministrul român Victor Ponta la București. „Cei doi au abordat subiecte legate de parteneriatul strategic dintre România și Marea Britanie, precum și aspecte ale situației politice actuale din România”, se arată în comunicat.

Referitor la cel de-al doilea subiect, „oficialul britanic a subliniat necesitatea ca toți actorii politici să respecte prevederile Constituției, instituțiile statului și deciziile adoptate de instanțele judecătorești”, menționează sursa citată.

„William Hague a apreciat asigurările date de premierul Victor Ponta privind aplicarea deciziilor luate de Curtea Constituțională și organizarea referendumului din data de 29 iulie în conformitate cu decizia privind Legea Referendumului formulată de Curtea Constituțională”, precizează comunicatul.

Potrivit sursei citate, ministrul britanic a adăugat că, având în vedere perioada de instabilitate economică prin care traversează Europa, este cu atât mai important ca întreaga clasă politică să demonstreze în mod clar că litera legii este respectată, să asigure stabilitatea politică și să continue progresele în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

William Hague a discutat cu premierul Victor Ponta și despre relația bilaterală, remarcând trendul ascendent în comerțul bilateral și cooperarea excelentă pe probleme de securitate și apărare, inclusiv în Afganistan. Oficialul britanic a subliniat angajamentul constant al Guvernului de la Londra privind asistența oferită instituțiilor românești în reforma justiției și în lupta împotriva corupției, inclusiv prin expertiză britanică în aceste domenii, se mai arată în comunicatul ambasadei britanice.

Surse diplomatice au declarat agenției MEDIAFAX ca escala ministrului britanic a fost una programată în mod special.

„A fost o escală specială a ministrului britanic, care a dorit să vină la București pentru a discuta cu autoritățile române pe tema recentelor evoluții de pe scena politica românească”, au precizat sursele citate.

Citește și