INCENDIU ÎN BUCEGI. Elicopterele MAI nu pot fi folosite: unul e în service, celuilalt îi lipsește o piesă. S-a apelat la o firmă privată

INCENDIU ÎN BUCEGI. Elicopterele MAI nu pot fi folosite: unul e în service, celuilalt îi lipsește o piesă. S-a apelat la o firmă privată
Publicat: 22/07/2012, 16:40
Actualizat: 05/07/2013, 11:13

Un avion al unei firme private, care poate fi încărcat cu 1.100 de litri de apă, va interveni, cel mai probabil duminică seară, pentru stingerea incendiului din Masivul Bucegi, care amenință să se extindă spre Parcul Natural, în condițiile în care cele două elicoptere ale MAI nu sunt funcționale.

Un avion particular va interveni cel mai probabil duminică seară, după ora 18.00, în încercarea de a stinge incendiul izbucnit într-o zonă greu accesibilă din Masivul Bucegi, a declarat, duminică după-amiază, maiorul Mihai Drăgan, adjunct al șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Acesta a precizat că avionul, care poate transporta 1.100 de litri de apă, se află în prezent pe un aerodrom din Buzău și va fi dus pe aerodromul din apropierea localității prahovene Bănești, unde va fi încărcat cu apă, aeronava urmând să intervină după ora 18.00.

„Așteptăm să vină piloții, care sunt în alte orașe. Sperăm ca în seara aceasta (duminică seară – n.r.) avionul să intervină de cel puțin cinci ori și să arunce aproape șase tone de apă”, a spus maiorul Mihai Drăgan.

Acesta a precizat că la ora transmiterii acestei știri zona incendiului este survolată de un elicopter al Ministerului Administrației și Internelor, care încearcă să stabilească cât mai clar coordonatele zonei și suprafața de teren afectată, pentru a avea cât mai multe date înainte de intervenția avionului privat.

Un incendiu a izbucnit, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1700 de metri în Masivul Bucegi, pe un teren care aparține Casei Regale a României și care se află în administrarea Romsilva.

Inițial, autoritățile au spus că incendiul a izbucnit joi, însă într-un comunicat dat publicității duminică după-amiază reprezentanții ISU Prahova afirmă că focul a izbucnit în 15 iulie și că incendiul a fost anunțat la 112 de către conducerea Parcului Natural Bucegi în data de 21 iulie, la ora 10.40.

Flăcările au cuprins un teren de pe un fond forestier administrat de către Direcția Silvică Prahova – Ocolul Silvic Azuga, pe teritoriul administrativ al orașului Bușteni, pe versantul prahovean al Masivului Bucegi, între Claia Mare și linia de telecabina Bușteni – Babele, în zona denumită „Creasta cu Zâmbri”.

Inițial, echipajele de intervenție au constatat că suprafața de ardere era de aproximativ 200 de metri pătrați, direcția de propagare fiind nord-est, iar în ultimele ore incendiul s-a extins astfel încât duminică după-amiază focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.500 metri pătrați, arzând litieră și coronament de rășinoase într-o zonă inaccesibilă, cu o pantă de 80%, intervenția pompierilor fiind imposibilă, se precizează în comunicatul ISU Prahova.

Sursa citată mai menționează că suprafața afectată este inclusă într-o arie naturală protejată, de interes european (ROSCI0013 – sit natura 2000) și în rezervația naturală Abruptul Prahovean, rezervație de interes național conform Legii 5 din 2000.

Peste o sută de persoane – pompieri, jandarmi, reprezentanți ai Gărzii de Mediu, salvamontiști, angajați ai Parcului Natural Bucegi și ai Direcției Silvice Prahova, precum și voluntari – sunt implicate în acțiunea de localizare și lichidare a incendiului.

Adjunctul șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova afirma că reprezentanții ISU au solicitat Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Administrației și Internelor intervenția unui elicopter în zona focarului de incendiu și li s-a răspuns că niciunul dintre cele două aparate de zbor la care pot fi atașate dispozitive cu apă nu este funcțional, unul fiind trimis la service într-o altă țară, iar celuilalt îi lipsește o piesă.

Informația potrivit căreia elicopterele nu sunt disponibile a fost confirmată și de către primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată