Un bărbat care s-a angajat ca inginer constructor după ce a prezentat o diplomă falsificată ca fiind emisă de o universitatea din Ploiești și a încheiat mai multe contracte de reabilitare termică a unor blocurilor cu diferite firme este cercetat pentru înșelăciune și uz de fals.
Ofițerii Direcției de Investigare a Fraudelor au încheiat cercetările în dosarul în care este anchetat Andrei Caterin N. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de trimitere în judecată a bărbatului, pentru înșelăciune, gestiune frauduloasă și uz de fals, se arată într-un comunicat de presă de duminică al Poliției Române.
Potrivit anchetatorilor, Andrei Caterin N. a indus în eroare reprezentanții unei societăți comerciale cu ocazia angajării în funcția de inginer constructor, el prezentând o diplomă falsificată, specialitatea inginer, ca fiind emisă de o universitate din Ploiești.
„În această calitate, în perioada 2010 – martie 2012, a încheiat mai multe contracte de reabilitare termică a blocurilor cu diferite societăți comerciale, în care a supraevaluat bunurile vândute. Astfel a prejudiciat societățile comerciale cu suma de 870.000 lei, sumă stabilită prin expertiză contabilă”, a precizat Poliția Română.
Bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, însă instanța de judecată a dispus în cazul acestuia măsura preventivă de a nu părăsi țara.