Peugeot va produce furgonete pentru Toyota, destinate pieței europene

Peugeot va produce furgonete pentru Toyota, destinate pieței europene
Publicat: 23/07/2012, 12:00
Actualizat: 20/03/2019, 14:39

PSA Peugeot Citroen va produce vehicule comerciale ușoare pentru compania japoneză Toyota, care le va comercializa în Europa sub brand propriu, în baza unui acord încheiat luni de cei doi constructori auto, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Peugeot va livra furgonete derivate din modelele Peugeot Expert și Citroen Jumpy, începând din trimestrul al doilea al anului viitor, potrivit unui comunicat al celor două companii.

Acordul include variante de colaborare pentru viitoare modele Peugeot și ar putea fi prelungit pe termen lung, dincolo de anul 2020.

Furgonetele ar putea fi produse în Franța, la fabrica SevelNord, exploatată în prezent în parteneriat cu grupul italian Fiat. Peugeot s-a angajat să preia participația Fiat la SevelNord până la sfârșitul acestui an.

Acțiunile companiei au urcat cu până la 1,3% luni la Paris, însă sunt în scădere cu 37% pe ansamblul acestui an.

Peugeot a anunțat recent că va închide o fabrică din Franța și a suplimentat numărul concedierilor cu 8.000, la 14.000 de persoane, pentru a ajusta capacitatea de producție la nivelul cererii scăzute din UE.

PSA Peugeot are o alianță cu grupul american General Motors privind aprovizionarea și dezvoltarea de automobile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?