Guvernul va aloca fonduri pentru achiziționarea unui elicopter sau repararea elicopterelor aflate deja în folosința Ministerului Administrației și Internelor (MAI), aparate de zbor care să fie folosite în situații de urgență, inclusiv pentru stingerea incendiilor din păduri, afirmă premierul Ponta.
„În ultimele zile, din păcate, avem un nou fenomen periculos, cel al incendiilor. Ministrul de Finanțe m-a anunțat astăzi dimineață că a reușit să găsească sursele financiare pentru a încerca să luăm măsuri, fie de a achiziționa un elicopter, fie de a repara elicopterele aflate deja în folosința Ministerului Administrației și Internelor, dar ieșite sau aflate pe finalul orelor de zbor acceptate din punct de vedere tehnic. Guvernul este gata să facă acest efort financiar chiar mâine în ședință”, a spus Ponta, prezent la ceremonia de livrare de către Eurocopter România a celui de-al doilea elicopter pentru deservirea structurii Serviciului Medical de Urgență (SMURD).
Incendiul din Masivul Bucegi, care a izbucnit în urmă cu peste o săptămână, a fost localizat luni, după ce un elicopter a aruncat aproximativ șapte tone cu apă peste zona cuprinsă de flăcări.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, luni după-amiază, în urma intervenției unui elicopter al Inspectoratului General al Aviației din cadrul MAI, autoritățile au reușit să localizeze incendiul din Masivul Bucegi, care amenința să se extindă în Parcul Natural Bucegi.
Potribvit Ministerului Mediului, un avion privat a obținut derogare de zbor pentru a interveni la stingerea incendiului din Masivul Bucegi, acesta fiind plătit de Casa Regală, în proprietatea căreia este Parcul Natural.
Ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, și ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, solicitaseră ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, aducerea unui avion de mici dimensiuni din țările vecine pentru ajutorul în stingerea incendiului.