Unul dintre cele mai iubite triouri din istoria cinematografiei – Manny, Diego și Sid – pornește în cea mai mare aventură de până acum, după ce un cataclism trimite în derivă un întreg continent. Separați de restul turmei, ei folosesc un aisberg pe post de barcă improvizată și se lansează într-o epopee maritimă în încercarea disperată de a-i găsi pe ceilalți. Înainte să devină eroi și să reușească imposibilul, Manny și gașca lui sunt supuși celor mai grele încercări prin care au trecut vreodată. Se confruntă cu tot soiul de creaturi marine exotice, explorează cu curaj o nouă lume, plină de pericole necunoscute, și se luptă cu pirați nemiloși. Bineînțeles că din această aventură nu putea lipsi Scrat, a cărui reuniune cu ghinda sa blestemată îl catapultează în locuri în care nicio veveriță preistorică nu a mai ajuns vreodată. Printre actorii care dau voce simpaticelor personaje se numără Ray Romano (Manny), John Leguizamo (Sid), Denis Leary (Diego) și Queen Latifah (Ellie).
Primele trei filme din franciza „Epoca de gheață/ Ice Age” au generat încasări de aproape 2 miliarde de dolari pe plan mondial.
Pe locul al doilea în box office-ul românesc se regăsește premiera „Ted”, cu încasări de 422.265 de lei și 23.488 de spectatori. „Ted” este o comedie ireverențioasă despre relația dintre un urs de pluș și un bărbat în toată firea. Scenariul este semnat de Seth MacFarlane, Alec Sulkin și Wellesley Wild, iar din distribuție fac parte Mark Wahlberg, Mila Kunis, Giovanni Ribisi, Joel McHale și Seth MacFarlane, în rolul lui Ted.
Seth MacFarlane, creatorul seriei-cult de animație „Family Guy”, aduce pentru prima dată pe marele ecran, ca regizor și scenarist, umorul special care l-a făcut celebru. „Ted” este povestea lui John Bennett (Mark Wahlberg), un tip care a trecut de mult de vârsta copilăriei, dar care acum trebuie să-i țină piept lui Ted, ursulețul său preferat, după ce acesta prinde viață și, așa cum John își dorea încă din copilărie, nu-l mai scapă din ochi nicio secundă.
Pe locul al treilea s-a clasat „Uimitorul Om – Păianjen”, care a avut încasări de 331.753 de lei și 14.750 de spectatori. Peter Parker (interpretat de Andrew Garfield) este un licean retras, abandonat de părinți în copilărie și lăsat în grija unchiului Ben (interpretat de Martin Sheen) și a mătușii May (interpretată de Sally Field). Ca mulți alți tineri de vârsta lui, Peter este în căutarea propriei identități. În același timp, trăiește prima sa dragoste – cu Gwen Stacy (interpretată de Emma Stone). Împreună, ei descoperă ce înseamnă iubirea și implicarea într-o relație care se dovedește a fi plină de secrete.
Pe poziția a patra s-a situat „Madagascar 3: Fugăriți prin Europa”, cu încasări de 85.353 de lei și 4.414 spectatori. Cel de-al treilea opus din franciza „Madagascar”, regizat de Eric Darnell și care beneficiază de vocile actorilor Ben Stiller și Chris Rock, este o nouă expediție care îi poartă pe eroii evadați de la o grădină zoologică newyorkeză spre un circ ambulant, prin Europa.
Pe locul al cincilea se află „Caut prieten pentru sfârșitul lumii”, cu Steve Carell și Keira Knightley în roluri principale, care a avut încasări de 48.316 lei și 2.567 de spectatori. Un asteroid gigantic este în drum spre Pământ, iar încercările de a evita dezastrul au eșuat. În același timp, căsnicia lui Dodge (interpretat de Steve Carrel, actor premiat cu un Glob de Aur), un vânzător de polițe de asigurări blajin, eșuează și ea: atunci când află că sfârșitul lumii va fi peste fix 21 de zile, soția lui îl părăsește pe loc. Dodge este un introvertit care a respectat mereu convențiile societății, dar vecina sa, Penny (interpretata de Keira Knightley) este o persoană expansivă, care nu a ținut cont niciodată de normele sociale. Cei doi se întâlnesc atunci când Penny îi aduce lui Dodge o scrisoare rătăcită de la Olivia, iubita lui din liceu și dragostea vieții lui.
În total, în weekend, cinematografele românești au avut 1.616.755 de lei și 80.107 spectatori.