MICROBUZ LOVIT DE TREN. Patru persoane au fost rănite

MICROBUZ LOVIT DE TREN. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite, miercuri dimineață, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere de cale ferată de pe DN 73, în județul Argeș, șoferul microbuzului spunând că s-a oprit motorul în timp ce traversa calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, accidentul a avut loc în satul Lăzărești din comuna argeșeană Schitu Golești, iar trecerea peste calea ferată nu are bariere și este prevăzută cu indicatorele „Stop” și „Crucea Sfântului Andrei”.

Microbuzul de persoane a fost lovit de un tren, apoi s-a răsturnat.

Patru pasageri ai microbuzului au fost răniți, doi dintre ei fiind transportați la Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel, iar ceilalți doi primind îngrijiri medicale la fața locului din partea medicilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, care au ajuns acolo cu mai multe salvări.

În urma impactului, două geamuri ale locomotivei trenului de persoane care circula pe relația Câmpulung – Pitești au fost sparte, dar garnitura feroviară și-a continuat deplasarea fără probleme, călătorii nefiind afectați.

La momentul accidentului în microbuz se aflau doar cei patru pasageri. Șoferul susține că accidentul s-a produs după ce motorul microbuzului s-a oprit în timp ce traversa calea ferată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor