Adrian Balaban Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziționării unui imobil pentru ISC

Adrian Balaban Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziționării unui imobil pentru ISC
Publicat: 27/07/2012, 16:36
Actualizat: 29/07/2014, 19:31

Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Adrian Balaban Grăjdan, este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care a fost întocmită documentația pentru achiziționarea unui imobil pentru ISC, a declarat, vineri, avocatul acestuia.

Adrian Balaban Grăjdan, fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, însoțit de avocat.

La ieșirea de la DNA, Adrian Balaban Grăjdan a spus că este cercetat într-un nou dosar, alături de alte 11 persoane.

Avocatul George Moloman a precizat că procurorii i-au adus la cunoștință lui Balaban Grăjdan că a fost începută urmărirea penală în cazul acestuia pentru abuz în serviciu.

El a precizat că anchetatorii DNA au deschis pe numele lui Balaban Grăjdan un nou dosar de cercetare, în care verifică modalitatea de achiziționare a unui imobil pentru ISC, din strada C. Robescu.

Fostul șef al ISC a spus că acest imobil este „cel mai frumos sediu pe care l-ați văzut”.

Fostul șef al ISC este cercetat pentru favorizarea infractorului într-un alt dosar, deschis după ce în 22 mai a trimis la Completul de cinci judecători al instanței supreme care judeca recursul în dosarul „Trofeul calității” un document semnat de el prin care arăta că Inspectoratul nu se constituie parte civilă în această cauză, pe motiv că nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

În acest sens, în adresa ISC era indicat un raport de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

În 23 mai, procurorii DNA au făcut percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții, de unde au ridicat mai multe documente.

Procurorii DNA l-au audiat în 24 mai pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan și i-au adus la cunoștință că este acuzat de favorizarea infractorului, fiind cercetat în libertate.

„Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casație și Justiție (în cea de a doua zi de la numirea în funcție a inspectorului general, în condițiile în care acesta nu preluase oficial atribuțiile specifice funcției, termenul scurt în care a fost redactată și trimisă la instanță, lipsa avizelor direcțiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentința prin care inculpații au fost obligați la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile inculpaților și pentru a îngreuna cercetarea judecătorească”, au notat procurorii DNA în rezoluția de începere a urmăririi penale.

În 24 mai, Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea ISC. Decizia a fost luată de premier după ce Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituției din procesul „Trofeul Calității” fără să îl informeze pe primul-ministru.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?