În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunțate live de gândul, mii de bolnavi au solicitat urna mobilă pentru a vota la referendum în spitalele din Capitală, unii cerând acest lucru duminică, odată cu internarea în unitățile sanitare.
La Spitalul de Urgență Floreasca, până sâmbătă au solicitat să voteze la referendum 234 de persoane internate, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, dr. Bogdan Oprița, precizând că procesul de votare este în curs de desfășurare.
„Sigur că lista rămâne deschisă, dar până acum nu au fost solicitări suplimentare”, a precizat Oprița.
La Spitalul Elias au fost înregistrate 169 de cereri din partea bolnavilor, dar duminică alți 15 pacienți au cerut să fie incluși pe listele speciale de votare, a declarat agenției MEDIAFAX directorul medical, dr. Dana Safta.
Totodată, potrivit directorului medical, „cadrele medicale votează masiv”.
„Angajații spitalului votează masiv. Unii au venit la spital după ce au votat în circumscripția unde au fost ariondați, iar alții au plecat acum. Procesul electroral se desfășoară bine”, a mai spus Dana Safta.
La Spitalul Universitar de Urgență București, până sâmbătă au fost 298 de solicitări pentru votare în unitatea sanitară, dar duminică, până la ora 14.00, alți 32 de pacienți au cerut să fie adusă urna mobilă, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unității sanitare, dr. Cătălin Cârstoiu.
Potrivit lui Cârstoiu, procesul electoral rămâne deschis, orice pacient care face solicitare să voteze este înscris pe o listă și este anunțată comisia de care aparține spitalul.
La Institutul Clinic Fundeni au fost înscriși pentru votare 200 de pacienți, dar cererile continuă, duminică numărul lor modificându-se de la o oră la alta, a declarat agenției MEDIAFAX directorul de îngrijiri al unității sanitare, Otilia Mocanu.
La Spitalul Bagdasar-Arseni votarea s-a încheiat la ora 14.00.
„În spital erau internați, vineri, 306 pacienți, iar 176 au anunțat că vor să voteze. Urna mobilă a venit la ora 7.00, până la ora 14.00 au votat 144, iar procesul electoral s-a închis, întrucât ceilalți 32 nu s-au mai prezentat, din diverse motive”, a declarat pentru MEDIAFAX șeful Serviciului tehnic, Cristi Popa.
Întrebat de ce nu s-au mai prezentat la vot cei 32 de pacienți, Popa a explicat că au fost mai multe motive.
„Unii dintre cei care au cerut să voteze erau aparținători și s-au răzgândit privind votul în spital, plecând spre secțiile de care aparțin. În alte cazuri, starea unor pacienți care ar fi vrut să voteze s-a agravat, fiind în Terapie Intensivă, și nu au mai putut vota, iar alții au fost trasnferați la alte spitale în cursul nopții”, a explicat Cristi Popa.
La Spitalul Cantacuzino, procesul de votare este în curs de desfășurare. În această unitate sanitară au solicitat să voteze 64 de pacienți și și-au exercitat acest drept aproximativ jumătate dintre ei, a declarat agenției MEDIAFAX directorul medical, Cristian Posea.
Echipa care a venit cu urna mobilă este formată din șase persoane, două dintre acestea fiind polițiști, a precizat directorul medical.