REFERENDUM 2012. Parchetele au primit 66 de plângeri privind încălcări ale Legii referendumului

REFERENDUM 2012. Parchetele au primit 66 de plângeri privind încălcări ale Legii referendumului
Parchetele au primit, până duminică la ora 18.00, un număr de 66 de plângeri privind încălcări ale Legii referendumului, înregistrate cu număr unic de procurori, a comunicat Ministerul Public, la solicitarea agenției MEDIAFAX.
Publicat: 29/07/2012, 22:28
Actualizat: 22/08/2013, 20:37

La Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au înregistrat duminică 25 de sesizări privind incidente electorale, însă unele sunt trimise de mai multe ori.

De exemplu, PDL- organizația Brașov a înaintat o plângere penală împotriva personalului din Spitalul Clinic Județean Brașov, Spitalul CFR Brașov, Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Dr. Ioan Aurel Sbârcea, Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov, acuzându-l că a luat cărțile de identitate ale pacienților în intervalul 9.00-10.30, refuzând restituirea acestora.

Președinta secției de votare 199 din localitatea doljeană Dăbuleni a fost reclamată pentru că, în mod abuziv, ar fi aprobat 127 de cereri de urnă mobilă, deși cele mai multe persoane pentru care s-au făcut solicitări nu aveau nevoie. În acest sens, este făcută o comparație cu solicitările de urnă mobilă de la alegerile locale, numărul de cereri fiind mult mai mic.

PDL – fliala Dolj a mai reclamat la Parchet faptul că președintele sceției de votare 378 din comuna Leu a cerut urnă mobilă pentru trei persoane, care de fapt votaseră la secție.

De asemenea, PDL-filiala Argeș a primit o plângere referitoare la primarul din localitatea argeșeană Recea, acuzat că face presiuni asupra președintelui secției de votare numărul 429, pentru a admite cereri pentru vot cu urna mobilă datate 27 iulie, însă modificate.

Tot PDL, dar organizația din Vrancea, a reclamat-o pe președinta secției de votare 292 din comunca Tătăranu, întrucât reprezentantul democrat-liberalilor a fost îndepărtat ca urmare a refuzului acestuia de a se deplasa cu urna mobilă. Președinta secției a fost acuzată de abuz în serviciu.

Pe de altă parte, președinta secției de votare 38 din Focșani a fost reclamată la parchet de PDL-organizația Vrancea, pentru că, împreună cu reprezentanții PSD, PNL, PC și PUNR, l-a îndepărtat pe observatorul independent întrucât ar fi împiedicat desfășurarea procesului electoral. PDL spune, însă, că observatorul independent nu a făcut nimic ca să disturbe desfășurarea referendumului.

Tot PDL Vrancea a sesizat parchetul cu privire la faptul că doi localnici din comuna Jariștea au fost prinși transportând oameni într-o localitate vecină, respectiv în Odobești, fiind influențați în a vota pentru demiterea președintelui.

Împotriva președinților secțiilor de votare numerele 25 și 51 din Focșani au fost formulate pâlngeri penale, de către PDL, întrucât i-au îndepărtat nelegal pe observatorii independenți sub pretextul că disturbă desfășurarea procesului electoral.

Președintele PDL Vrancea, Alin Trășculescu, a reclamat Parchetului faptul că de la un număr de telefon mobil au fost transmise sms-uri în numele său către colegi de partid, mesaje infirmate de politician.

O altă plângere a liderului PDL vizează faptul că anumite persoane au votat pe listele suplimentare în secția 13 din Focșani, deși, potrivit actelor de identitate, erau arondați altor secții, respectiv cele de domiciliu.

Primarul și viceprimarul din Panciu au fost reclamați la Parchet pentru că l-au amenințat pe reprezentantul PDL din secția de votare 89 din localitate, căruia i-au spus că o să-l „aranjeze” pentru că a făcut plângere penală pentru folosirea mai multor buletine de vot decât numărul votanților.

Președintele secției de votare numărul 89 din Panciu a fost și el reclamat la Parchet pentru îndepărtarea reprezentantului PDL din secție, căruia i-ar fi spus „că-l va informa asupra rezultatului mâine dimineață”.

O altă plângere înregistrată la Parchet vizează faptul că doi bărbați din Broșteni îndemnau oameni care nu locuiau în această comună să voteze la mai multe secții, pentru demiterea președintelui, ei transportându-i pe aceștia în locurile de votare pentru a-și exprima opțiunea de vot.

Totodată, PDL-Mehedinți au înainat o listă de 32 de numere de înmatriculare, reclamând Parchetului faptul că șoferii acsetora au făcut turism electoral.

De asemenea, PDL l-a reclamat la Parchetul instanței supreme pe președintele Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea, pentru că ar fi cerut nelegal să îi fie comunicată la 1855 (call center) prezența la urne, la fiecare oră. „Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată astăzi, 29 iulie 2012, o plângere formulată de Partidul Democrat Liberal împotriva numitului Dragnea Liviu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată precum și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.52 alin.3 din Legea 3/2000, ca urmare a cererii acestuia de a-i fi comunicată prezența la vot de către birourilor electorale de pe raza județului Teleorman”, a comunicat Ministerul Public.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...