În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunțate live de gândul, președintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declară că secuii nu au mers la vot pentru că nu au fost de acord cu „ilegalitățile și manipulările nedemocratice ale USL”, astfel că „forțele comuniste” ar trebui să plece acasă și să accepte rezultatele referendumului.
Kulcsar Terza Jozsef a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX, că secuii nu au mers la urne deoarece nu au fost de acord cu „ilegalitățile și manipulările nedemocratice ale USL”.
„Nu putem fi de acord ca această țară să fie condusă cu mijloace nedemocratice și anticonstituționale”, a spus liderul PCM Covasna.
Acesta a comparat referendumul de duminică pentru demiterea președintelui cu cel organizat în anul 2007, de CNS, pentru autonomia Ținutului Secuiesc.
„Atunci, 99 la sută dintre votanți s-au pronunțat în favoarea autonomiei, însă nimeni nu a luat în seamă acel referendum. Acum, forțele comuniste nu au obținut nici 50 la sută la acest referendum, așa că cei care au pierdut să meargă acasă și să accepte înfrângerea, iar mâine să se apuce de lucru pentru că sunt probleme mari în această țară. Rezultatul referendumului trebuie acceptat”, a conchis președintele PCM Covasna.
Potrivit unui exit-poll Operations Research comandat de Realitatea TV, prezența la vot până la ora 21.00 a fost de 44,01%. Conform exit-poll-ului difuzat de Realitatea TV, 86,9% din cei care au mers la urne au votat în favoarea demiterii președintelui Traian Băsescu, iar 13,1% au votat împotrivă.