Persoanele care consumă zilnic o cantitate mică de curry prezintă probabilități mai mici de a se îmbolnăvi de diabet, chiar dacă prin stilul de viață și moștenirea genetică se confruntă cu riscuri crescute de a dezvolta această maladie, potrivit unui studiu realizat în Thailanda, informează Reuters.
Studiul, publicat în Diabetes Care, s-a desfășurat pe parcursul a nouă luni, timp în care voluntarii – 240 de persoane adulte prediabetice (care prezentau niveluri ridicate de zahăr în sânge, fapt care ar fi putut conduce la diabet de tipul II) – au consumat zilnic o anumită cantitate de curcumină sau o substanță placebo.
Curcumina, o substanță prezentă în turmeric, unul dintre ingredientele condimentului curry, este cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și este un puternic antioxidant, fiind folositoare în prevenirea unor boli precum cancerul. Diabetul este, de asemenea, o maladie alimentată de cele două procese – inflamație și oxidarea celulelor.
„Datorită beneficiilor lui și faptului că nu are efecte secundare, propunem ca extractul de curcumină să fie folosit în terapiile de intervenție în rândul populației prediabetice”, a spus autorul principal al acestui studiu, Somlak Chuengsamarn, de la Universitatea Srinakharinwirot din Nakomnayok, Thailanda.
În timpul acestui studiu, în rândul celor 119 voluntari care au luat zilnic câte șase capsule cu extract de curcumină (250 mg) nu s-a înregistrat niciun caz de diabet de tipul II, comparativ cu grupul de 116 persoane cărora li s-au administrat capsule placebo, în care s-au înregistrat 19 noi cazuri de diabet.
Suplimentele cu curcumină îmbunătățesc modul de funcționare a beta-celulelor – aflate în pancreas și care produc insulină, hormonul responsabil cu reglarea glicemiei. Cercetătorii cred că efectele antiinflamatorii ale curcuminei contribuie la protecția beta-celulelor.
Alți cercetători care nu au fost implicați în acest studiu spun că rezultatele sunt promițătoare. Însă aceștia cred că mai sunt necesare alte studii, pe perioade mai mari, care să confirme aceste rezultate.
Se știe deja că schimbarea stilului de viață, prin practicarea sportului și reducerea numărului de calorii zilnic, poate preveni sau întârzia instalarea diabetului de tipul II la persoanele prediabetice.