Liderul PC Daniel Constantin a declarat, luni, după REFERENDUM 2012, că majoritatea va uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică, arătând că rezultatul referendumului a fost viciat în mod voit de către PDL și președintele suspendat, Traian Băsescu.
„Vreau să vă asigur că nu lăsăm armele jos și vom face tot ce ține de noi, vom uza de toate mijloacele democratice ca votul celor opt milioane de români să fie puse în practică. Voința a opt milioane de români trebuie să fie dusă la sfârșit la un moment dat. Din punctul meu de vedere, sigur că, după ce vom vedea rezultatele finale, mizăm pe înțelepciunea Curții Constituționale care va lua act de realitatea pe care au exprimat-o românii prin votul de ieri”, a spus Daniel Constantin.
Președintele PC a anunțat că USL va uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică.
„Președintele nu mai are legitimitate și avem datoria față de opt milioane de români ca votul lor să fie cunoscut și să fie aplicat de toată lumea, inclusiv de către președinte. Există și cred că toată lumea a văzut, chiar și Curtea Constituțională și Biroul Electoral și Parlamentul României că rezultatul votului a fost viciat în mod voit de către PDL și Traian Băsescu, ca atare spiritul legii care a fost dat de către Parlamentul României de a avea un prag minim de 50 plus unul a fost încălcat în mod voit de către PDL”, a mai declarat Constantin, după REFERENDUM 2012.