Băsescu, Ponta și Antonescu, corigenți la referendum și veșnic ireconciliabili

Traian Băsescu se întoarce la palatul său, legănându-se ușurat și ușurel, dar pe scut, deși o sumedenie de oameni i s-au pus de-a curmezișul.Crin Antonescu și Victor Ponta se trotilează cu apă rece. Cei trei ireconciliabili vorbesc din lumi paralele și văd voios doar partea plină a paharului.

Privind înapoi fără mânie, s-a dovedit că acest război împotriva lui Traian Băsescu a fost prematur. Cele mai grele pedepse pentru persoane care aparțin tipologiei președintelui sunt minimalizarea, ignorarea și uitarea. Victor Ponta conștientizează asta, dar post-factum și nu îi rămâne decât să îngâne la nesfârșit mantra „Băsescu ești neant”. Ca o consolare tardivă. Pentru Crin Antonescu rămâne satisfacția îndoielnică de a fi pozat cu pompă în rolul de președinte de o lună, când, cu un dram de răbdare și fără gândiri mirobolante, ar fi putut juca acest rol un mandat întreg. În această privință, președintele interimar are o responsabilitate morală, asumarea acesteia urmând să fie neglijată cu grație.

După acest război fără învingători, căci toți războinicii au plecat pe scut către treburile zilnice, Traian Băsescu vrea să fie campionul concilierii naționale. Dar președintele nu este programat structural să se încadreze în această ipostază binefăcătoare. Voturile gârlă împotriva sa nu l-au făcut mai înțelept și nici nu i-au dat vreo revelație pozitivă. Este în el o furie teribilă de mare neînțeles, care se revarsă din toate aparițiile sale precipitate și tremurânde.

Concilierea națională pentru bine public este doar o vorbă frumoasă, în care nu crede, dar pe care Traian Băsescu o afișează ca o floare elegantă la butonieră. La fel ca dichisitul crocodil Lacoste de pe tricourile de campanie. Nici ceilalți nu cred și nu sunt dispuși să se ralieze acestui exercițiu.

Nu este loc de liniște, pentru că Traian Băsescu, Victor Ponta și Crin Antonescu nu pot respira în afara stării de conflict. Le este imposibil să fie concesivi. Ultimii doi s-au molipsit cu succes de la președinte. Iluzia coabitării deștepte a murit definitiv, iar treburile țării și economia gâfâie.

Spectacolul continuă, spectatorii stau cu spatele. Pe 29 iulie politica înaltă au hotărât-o cei care au stat acasă. Marele sictir, recomandat de sus și respectat copios, este cel care a decis. A decis dezangajarea civică. Este cea mai urâtă și amară lecție a referendumului.

Cu acelașii spleen, dar parcă mai senini, oamenii fac uitate războaiele pe care, până la urmă, în sine, nu le recunosc ca fiind ale lor. Cum arșita s-a mai domolit, marile vacanțe pot începe. După „renumerație”!