Un cercetător britanic a reușit să reproducă mirosul de la bordul stației spațiale Mir, un amestec de „transpirație și benzină”, iar specialiștii de la NASA sunt foarte interesați de lucrările acestuia, cu ajutorul cărora viitorii astronauți ar putea fi pregătiți olfactiv pentru misiunile spațiale.
Cu un miros de o mie de ori mai dezvoltat decât al omului, cățeaua Laika, prima ființă care a ajuns pe orbită, în 1957, a trăit un moment „penibil”, scrie Le Figaro. Pentru că o călătorie în spațiu este o probă și pentru simțul olfactiv, este de părere cercetătorul britanic Steve Pearce, care a recreat mirosul de la bordul stației spațiale Mir (1986 – 2001), în timpul unei expoziții dedicate acestui domeniu.
Într-un interviu pentru Discovery Space, cercetătorul a descris acest miros drept un amestec între „cel al picioarelor transpirate, un corp care degajă o mireasmă râncedă, solvent pentru vopsea și benzină”.
NASA, care a aflat despre acest experiment, i-a cerut cercetătorului să reproducă „aroma” pentru a o utiliza în timpul antrenamentelor pentru viitorii astronauți.
Astronauții nu pot face duș, iar aerul circulă într-un spațiu închis, astfel încât stațiile și navetele spațiale sunt locuri ideale pentru dezvoltarea mirosurilor dezagreabile.
„Nu ne dăm seama că miroase urât la bord”, a spus astronautul Jean-François Clervoy, care a participat la trei misiuni în spațiu. „Însă, la întoarcerea pe Terra, când echipa de la sol intră în capsulă, are adesea o tendința de face un pas înapoi”, a mai spus acesta, care a adăugat că mirosul este similar celui dintr-un vestiar de fotbaliști.
Pentru a limita sursele de potențiale mirosuri urâte, astronauții evită anumite mâncăruri la bord, de exemplu bananele, care putrezesc repede, și salata de ton.
Dacă mirosul de la bordul navelor spațiale este un lucru care se poate afla, cel al spațiului rămâne un mister. Astronauții respiră cu ajutorul oxigenului adus de pe Terra.
„Cel care călătorește cu avionul, nu cunoaște mirosul cerului”, explică Bernardo Patti, responsabil cu programul Stației Spațiale Internaționale (ISS) la Agenția spațială europeană (ESA). Pentru că spațiul este format din vid, praf și resturi de obiecte cosmice. Iar cercetătorii nu știu încă dacă vidul are miros.