Instinctul pierdut al lui Ion Iliescu

Instinctul pierdut al lui Ion Iliescu
Publicat: 30/07/2012, 21:37
Actualizat: 29/07/2014, 21:57

După șaizeci de ani de politică, în care le-a văzut pe toate, mă așteptam ca fostul președinte Ion Iliescu să privească oarecum olimpian cafteala dintre USL și suspedatul Traian Băsescu. Mă așteptam ca, în calitate de părinte fondator al PSD, să-și cheme copiii spirituali luați de valul puterii și să le spună: „Măi băieți, stați calm, nu vă grăbiți, nu violentați originala mea democrație! Nu așa se procedează!”. Mă așteptam, de la singurul patriarh al clasei politice postdecembriste, să amendeze, public, excesele mai tinerilor combatanți, cu indulgență pe ale celor din partidul său, cu duritate, pe ale celorlalți, dar totdeauna atent la sănătatea vieții politice și sociale. Or, într-o lună de luptă murdară, domnul Iliescu a avut două intervenții publice, nu tocmai curate. În prima, taxa drept „o prostie” decizia Curții Constituționale de păstrare a cvorumului pentru referendum, iar a doua, consumată chiar astăzi, detaliază sesizarea pe care o va adresa aceleiași Curți, ca să valideze un referendum, pe care toată lumea îl crede invalidat. Totodată, dl Iliescu își jignește conaționalii, etichetându-i drept „lași” pe aceia care n-au mers la vot, fiindcă aveau altă opțiune politică decât domnia sa ori n-au vrut să arbitreze, prin participarea lor, un meci dezgustător, în care competitorilor nu le pasă decât de premiu. Aceștia nu contează, îi anulează președintele onorific al PSD dintr-o lovitură.

Se vede că instinctele războinice ale dlui Ion Iliescu nu au slăbit, cu vârsta și încă dă să muște rău, când partidul său este încolțit. El preia inițiativa, într-o situație critică pentru USL – un referendum în care a eșuat și perspectiva „coabitării imposibile” cu Traian Băsescu – și contestă, practic, rezultatele consultării populare. Dl Iliescu vrea ca CCR să se rapoteze la o altă majoritate a cetățenilor cu drept de vot – mai mică de 9 milioane, fiindcă recensământul arată că suntem mai puțini – și să valideze referendumul de demitere a președintelui. Comisia Națională de Statistică nu a comunicat însă o altă majoritate oficială, la alegerile locale s-a lucrat cu aceleași cifre și USL a fost mulțumită, iar datele nu se schimbă atunci când nu-i mai convin formațiunii de guvernământ. Inițiativa lui Ion Iliescu, care se raportează la neant, nu poate avea sorți de izbândă, ci vine să învolbureze mai tare apele, când ar fi mai mare nevoie de calm.

Se pare că instinctul politic l-a părăsit pe fostul președinte, altfel i-ar fi spus că nu e bine să răspundă invitației la conciliere, fie ea și puțin credibilă, lansate de Traian Băsescu, cu o altă declarație de război. I-ar fi arătat că electoratul s-a săturat de atâta isterie politică, vrea concediu de la zbierete, insulte, agresarea instituțiilor și a bunului simț, vrea ca dnii Băsescu, Ponta și Antonescu să-și vadă de slujbele lor. Dacă nu sunt capabili, să plece, ca să evite un dureros șut electoral. Victor Ponta și Crin Antonescu sunt, la toamnă, cel mai expuși. Iar cel dintâi, nu poate „apăra” 8 milioane de români de Băsescu, cum se laudă, când el însuși are nevoie de protecția lui Ion Iliescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună