Prima pagină » Economic » Alpha Bank este aproape de preluarea Emporiki Bank

Alpha Bank este aproape de preluarea Emporiki Bank

Alpha Bank este aproape de preluarea Emporiki Bank
Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia, preluat de Kathimerini.

Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia, preluat de Kathimerini.

Un acord va fi semnat la mijlocul lunii septembrie, după finalizarea termenilor recapitalizării sectorului bancar elen, scrie Imerisia, informează Mediafax.

Noua bancă rezultată după preluare va avea sprijinul fondului Paramount din Qatar, notează publicația, fără să detalieze sub ce formă, iar Credit Agricol va păstra o participație.

Alpha Bank a anunțat, într-un comunicat transmis bursei din Atena, că a depus o ofertă pentru preluarea integrală a Emporiki Bank, dar a negat că ar fi ajuns la un acord pentru achiziția băncii.

„Alpha Bank neagă categoric informațiile apărute în presă că a ajuns la un acord cu Credit Agricole pentru achiziția Emporiki”, se arată în comunicat.

Credit Agricole a încercat în ultima perioadă să-și reducă expunerea de 4,6 miliarde de euro față de Emporiki, ca urmare a temerilor că o ieșire a Greciei din zona euro ar declanșa reevaluări masive în scădere ale activelor și ar forța o majorare de capital.

Emporiki a confirmat anterior că se află în discuții preliminare cu bănci din Grecia și cu autoritățile de reglementare.

National Bank of Greece, cea mai mare bancă elenă, a anunțat la începutul lunii iulie, că se află în discuții cu Credit Agricole pentru Emporiki.

Grupul francez a decis în iunie că transfere toate subsidiarele Emporiki Bank din Balcani, inclusiv cea din România, către Credit Agricole. Banca Națională a României și-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acțiuni ale subsidiarei Emporiki Bank din România de către Credit Agricole, iar numele instituției de credit va fi schimbat în august în Credit Agricole Bank România.

Săptămâna trecută, banca elenă Piraeus a preluat, prin absorbție, activele viabile ale ATEbank, controlată de statul elen, inclusiv sucursala ATEbank România, tranzacția fiind parte a procesului de restructurare și consolidare financiară a sistemului bancar din Grecia.

Alpha Bank și Piraeus Bank sunt, de asemenea, prezente în România.

Citește și