Horațiu Mălăele va primi joi o stea pe Aleea Celebrităților

Horațiu Mălăele va primi joi o stea pe Aleea Celebrităților
Publicat: 01/08/2012, 08:57
Actualizat: 25/06/2013, 15:15

Actorul, regizorul, scriitorul și caricaturistul Horațiu Mălăele va primi o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame din Capitală, joi, în prezența partenerilor de scenă și a prietenilor săi, informează Teatrul Metropolis.

Ceremonia va avea loc de la ora 12.00.

„Ca actor de comedie, (Horațiu Mălăele, n.r.) știe foarte bine că râsul aduce lumină, destindere pe chipul și în sufletul omului. Râsul începe pentru el de la zâmbetul fin provocat de o simplă glumă până la cel caustic, acid, izvorât din indignarea marilor comediografi ai lumii în fața contradicțiilor de nerezolvat ale existenței. E mereu prezent, activ, inventiv. Un artist vrăjitor, care se mișcă cu modestie, simplitate și cucerește săli întregi doar prin simpla prezență acolo. Are umor și improvizează tot timpul. Sunt onorat că a dat curs invitației de a relua spectacolul ‘Podul’ și de a monta ‘Lautrec la Bordel’ pe scena Teatrului Metropolis. Umorul lui Horațiu are puterea de a sintetiza tristețea unei umanități, dar și frumusețea, poezia și sensibilitatea ei și tocmai de aceea se înscrie în seria scurtă a marilor comedianți ai lumii. Este o onoare pentru mine, în calitate de director, actor și nu în ultimul rând de prieten, să-i acordăm o stea pe Aleea Celebrităților”, declară directorul Teatrului Metropolis, George Ivașcu.

La ceremonia de decernare a stelei va participa și primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care îi va înmâna actorului Horațiu Mălăele Placheta Bucureștiului.

Aleea Celebrităților – Walk of Fame este un proiect cultural inițial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei și Cocor, care găzduiește stelele celor mai cunoscuți artiști români din lumea filmului și a teatrului, în semn de prețuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală strălucesc deja stelele altor mari personalități – Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ștefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana-Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuț, Marin Moraru, Iurie Darie -, dar și a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

Horațiu Mălăele este actor de teatru și film, regizor, caricaturist, pictor și scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din „Pălăria florentină”, de Eugene Labiche. În 1975, și-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, ca apoi să ajungă în București, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă și comedie.

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: „Puricele”,”O sărbătoare princiară”, „Poiana boilor”, „Podu'”, „Lecția”, „Măscăriciul”, „Revizorul”, „Carlo contra Carlo”, „S-a sfârșit cum a-nceput”.

În 1975 a debutat și în film, în „Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneț, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc. În 2000, a jucat în „Amen”, în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, „Nunta mută”.

De la debut și până în prezent, Horațiu Mălăele a obținut numeroase premii pentru interpretare și pentru regie, dar și premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru „Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Românești, în 1994, premiul UNITER, pentru „Unde-i revolverul”, în 1998 etc.

A debutat ca scriitor cu „Horațiu despre Mălăele”, iar anul acesta a publicat volumul „Rătăcire”.

Actorul-scriitor-caricaturist nu știe dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el și crede că este bine să fii modest, „dar să ai orgoliul modestiei tale”, după cum declara într-un interviu. Se consideră un om obișnuit, care vrea doar să comunice cu lumea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?