MAE: Papa Benedict vine „cât de curând” în România

MAE: Papa Benedict vine cât de curând în România
Publicat: 01/08/2012, 18:07
Actualizat: 26/09/2012, 21:03

Românii vor putea „cât de curând” să primească vizita Papei Benedict al XVI-lea, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul de Externe Andrei Marga. Până atunci, România caută să rezolve „temele sensibile”, precum lucrările la Cathedral Plaza și retrocedarea bunurilor aparținând Bisericii Greco-Catolice.

„Vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice țară și este un moment de istorie. Vizita sa în România este un prilej de satisfacție extraordinară și de mândrie”, a notat Marga.

Ministrul a amintit de vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea și de promisiunea pe care au primit-o gazdele române atunci de-l mai avea pe Suveranul Pontif la București.

„Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ținând seama de condițiile proiectării și realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitațiile corespunzătoare sunt transmise și că vom putea iniția în curând, la Roma, discuțiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat Andrei Marga, care a adăugat că va efectua în septembrie o vizită la Vatican, pentru a discuta despre vizita Papei.

De asemenea, ministrul a spus că Guvernul „cooperează cu bisericile din România la dezvoltarea învățământului teologic, depășind restricțiile impuse de Legea educației naționale (2011)”.

„Suntem mulțumiți să avansăm spre elaborare Acordul general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înființarea unei catedre de studii românești la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma și la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea București și Universitatea Pontificală Laterană. Suntem recunoscători pentru că cele mai multe parohii românești (ortodoxem romano-catolice și greco-catolice) sunt găzduite în Italia de Biserica Romano-Catolică”, a mai declarat miercuri șeful diplomației române.

Totodată, Andrei Marga a subliniat că România și Vatican au „poziții convergente în promovarea libertății religioase, apărarea demnității umane și a vieții, a valorilor morale ferme”.

„Sfântul Scaun s-a pronunțat în favoarea integrării românilor imigranți în societățile occidentale, îndeosebi în societatea italiană”, a adăugat ministrul român de Externe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea