Sindicatul fotbaliștilor solicită modificarea ROAF după decesul nigerianului Henry

Sindicatul fotbaliștilor solicită modificarea ROAF după decesul nigerianului Henry
Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) solicită FRF modificarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) ca urmare a decesului jucătorului echipei Delta Tulcea Chinonso Ihelwere Henry, în timpul meciului amical cu FC Balotești de duminică.
Publicat: 06/08/2012, 15:37
Actualizat: 04/02/2019, 11:39

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) solicită FRF modificarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) ca urmare a decesului jucătorului echipei Delta Tulcea Chinonso Ihelwere Henry, în timpul meciului amical cu FC Balotești de duminică.

Într-un comunicat de presă remis, luni, agenției MEDIAFAX, AFAN este de părere că în regulamentul actual există carențe de nepermis la nivelul protecției medicale și sociale.

„Șocul produs de moartea fotbalistului nigerian al Deltei Tulcea, Chinonso Ihelewere Henry, provoacă, alături de durere, și aducerea brutală în prim plan a carențelor de nepermis existente la nivelul protecției medicale și sociale a jucătorilor de fotbal în România. Organismul sindical al fotbaliștilor români își reafirmă cu această nefericită ocazie poziția, solicitând cu titlu de urgență Federației Române de Fotbal (FRF) amendarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF)”, se menționează în comunicat.

AFAN susține că în prezent, ROAF permite „o lejeritate vecină cu inconștiența” la nivelul organizării meciurilor, deoarece la partidele amicale nu este prevăzută obligativitatea prezenței unei ambulanțe la teren. „Mai mult, deși s-a clamat în multe rânduri după decesul regretatului Cătălin Hâldan că a fost înăsprit regulamentul din acest punct de vedere, nici măcar pentru jocurile oficiale nu este prevăzută o ambulanță dotată după ultimele standarde”, menționează conducerea sindicatului fotbaliștilor.

De asemenea, AFAN consideră că FRF trebuie să își asume rigurozitatea și eficiența controalelor medicale periodice efectuate de jucători. „Din acest punct de vedere, solicităm impunerea prin regulament a unui standard al acestor controale, prin precizarea clară și amănunțită a condițiilor în care ele se desfășoară și a gradului de calificare a personalului medical care le efectuează. În prezent, vizele medicale primite de sportivi sunt percepute de către club ca simple și nedorite formalități și costuri. De asemenea, în viziunea noastră, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie își asume și să instituie un sistem de control asupra modului în care cluburile obțin avizul medical pentru fiecare dintre fotbaliștii legitimați”, se mai precizează în sursa citată.

În opinia AFAN, fotbaliștii români se expun în prezent unor riscuri mari, jucând fără a deține polițe de asigurare individuală de sănătate și de viață viabile, dat fiind că angajatorii nu sunt obligați prin regulament să încheie astfel de polițe.

Fotbalistul nigerian al echipei Delta Tulcea Chinonso Ihelwere Henry, care s-a prăbușit pe teren în timpul meciului amical disputat, duminică, la Balotești, a murit după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră.

„Pacientul a fost tot timpul în stop cardiorespirator. El a fost găsit în stop cardiorespirator și s-au făcut manevre de resuscitare de la ora 1.2.05 până la ora 13.12. Echipajul de prim ajutor a ajuns la 3-4 minute de la apel”, a declarat medicul Ioana Tănase, medic de la echipajul SMURD sosit la fața locului.

Decesul jucătorului a fost declarat la ora 13.12, el fiind preluat de Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Potrivit martorilor, fotbalistul nigerian s-a prăbușit pe teren în repriza a doua, cu puțin timp înainte de finalul meciului.

Jucătorul nigerian Chinonso Ihelwere Henry avea 21 de ani și evolua pe postul de atacant. El fusese adus în România de tehnicianul Ion Marin în 2007, iar în iarnă a fost dorit de Petre Grigoraș la Pandurii Târgu Jiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar