Prima pagină » Știri externe » Royal Dutch Shell retrage fonduri din băncile europene, din cauza temerilor privind criza euro

Royal Dutch Shell retrage fonduri din băncile europene, din cauza temerilor privind criza euro

Royal Dutch Shell retrage fonduri din băncile europene, din cauza temerilor privind criza euro
Grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell își retrage o parte a fondurilor din băncile europene, din cauza temerilor generate de agravarea crizei datoriilor din zona euro, potrivit cotidianului britanic The Times, citat de The Guardian.

Directorul financiar al grupului, Simon Henry, a declarat pentru publicația britanică că Shell își reduce expunerea față de riscul creditului în economiile lovite puternic de criză și percepe un preț mai ridicat pentru a face afaceri cu țările de la periferia zonei euro.

„A avut loc o schimbare în disponibilitatea noastră de a accepta risc în Europa. Criza ne-a afectat disponibilitatea de a accepta credit”, a spus Henry.

Șeful finanțelor gigantului petrolier a afirmat că Royal Dutch Shell preferă să plaseze fonduri de 15 miliarde de dolari în active din afara Europei, precum titluri ale Trezoreriei SUA și conturi în băncile americane.

Grupul este forțat să păstreze unele sume de bani în Europa pentru a-și finanța operațiunile, dar păstrează cea mai mare parte a lichidităților de rezervă în afara zonei euro pentru a evita riscurile macroeconomice tot mai mari, notează The Times.

Citește și