Prima pagină » Economic » Magazinul Titan din București va fi extins și reamenajat printr-o investiție de 4 milioane de euro

Magazinul Titan din București va fi extins și reamenajat printr-o investiție de 4 milioane de euro

Magazinul Titan din București va fi extins și reamenajat printr-o investiție de 4 milioane de euro
Magazinul Titan din București va fi consolidat și modernizat, iar suprafața de vânzare va fi extinsă cu 3.500 de metri pătrați, ultimul etaj urmând să găzduiască o terasă, a declarat agenției MEDIAFAX George Paica, directorul comercial al Titan Shopping Center, firma care deține centrul comercial.

Magazinul Titan din București va fi consolidat și modernizat, iar suprafața de vânzare va fi extinsă cu 3.500 de metri pătrați, ultimul etaj urmând să găzduiască o terasă, a declarat agenției MEDIAFAX George Paica, directorul comercial al Titan Shopping Center, firma care deține centrul comercial.

Lucrările de reamenajare a magazinului au început pe 1 iulie, iar proiectul se va finaliza în două etape. Parterul și primele două etaje vor fi reabilitate până pe 1 decembrie 2012, iar cea de-a doua etapă, care prevede modernizarea etajelor 3,4 și 5, va fi încheiată pe 1 aprilie 2013.

Suprafața centrului comercial va fi extinsă de la 10.000 de metri pătrați utlili, cât măsoară în prezent, la 13.500 de metri pătrați.

„Conceptul pe care îl dezvoltăm este de magazin de proximitate. De aceea păstrăm cei mai buni chiriași ai complexului, cei cu care clienții s-au obișnuit în ultimii 20 de ani (aproximativ 50% din spațiile comerciale) și, pe lângă aceștia, vom aduce noi chiriași, care vor extinde mixul de servicii și produse. Pe lângă clienții din zona de fashion, este sigură intrarea în proiect a unor retaileri ca Vodafone, Sensiblu, Mega Image, Viva Sport, B&B Collention, DePurtat, Tonino Lamborghini Caffe și alții”, a spus Paica.

El a adăugat că investiția în modernizarea magazinului va depăși patru milioane de euro.

La parterul centrului comercial, într-un corp de clădire nou construit, va fi amenajată o piață agroalimentară, cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Tot la parter va fi deschis un supermarket Mega Image cu o suprafață de 700 de metri pătrați. Zona parterului va fi completată de servicii (telefonie, salon de înfrumusețare, curățătorie, produse cosmetice și cadouri).

Etajul 1 va include exclusiv o zonă de fashion cu magazine de încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii, iar nivelul 2 va fi parțial destinat completării zonei de fashion, dar va conține și food court-ul cu două cafenele, un restaurant și 1-2 fast-food-uri. Toate vor avea ieșire pe terasa cu vedere spre parcul Titan.

La etajul 3 va fi amenajată o sală de sport cu o suprafață de peste 1.500 de metri pătrați, cu toate facilitățile necesare unui centru sportiv modern, cu saună umedă și uscată, spa, sală de fittness și două săli de aerobic. Etajul 4 va fi destinat entertainmentului, aici urmând să fie amenajate locuri de joacă pentru copii, sală de bowling și biliard și săli de jocuri. În continuarea zonei de entertainment, etajul 5 va avea o terasă de vară „cu soluții de plajă” și vizionare de evenimente sportive sau filme pe un ecran special amenajat.

Firma Titan Shopping Center este deținută, potrivit datelor disponibile la Registru Comerțului, de Constantin Slav.

Citește și