FMI va accepta o creștere economică mai mare de 1% pentru acest an

FMI va accepta o creștere economică mai mare de 1% pentru acest an
Publicat: 08/08/2012, 20:10
Actualizat: 30/07/2014, 01:20

După câteva ore de negocieri, autoritățile române au reușit să-i convingă pe reprezentanții FMI să accepte o prognoză de creștere economică practic la jumătate față de cea pe care este fundamentat actualul buget de stat. Astfel, experții FMI vor accepta o creștere economică mai mare de 1% pentru acest an, în ciuda producției agricole slabe și a încetinirii economice din zona euro, iar PIB-ul nominal estimat va scădea ușor față de actuala prognoză, de la 607,5 la 607,3 miliarde lei, pe un deflator în creștere de la 3,3 la 4% din PIB, conform Mediafax.

„Un deflator mai mare va presupune și o inflație mai mare la final de an față de prognoza actuală a BNR, de 3,2%. Oricum, BNR a dat un semnal că prognoza nu a încorporat anumite evoluții care se vor resimți în inflație”, au explicat pentru Mediafax surse apropiate negocierilor cu Fondul Monetar Internațional.

La finalul negocierilor de la Palatul Victoria, ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, a evitat să spună dacă Guvernul își mai menține pentru acest an ținta de creștere economică de 1,5% din PIB, menționând doar că prognoza de deficit bugetar nu va fi modificată.

În primul trimestru, PIB a scăzut cu 0,1% față de ultimele trei luni din 2012, însă a avansat cu 0,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În condițiile în care autoritățile au negociat încă de la evaluarea precedentă creșterea deficitului bugetar de la 1,9% din PIB la 2,2% din PIB, rectificarea bugetară nu va presupune ajustări în jos, ci doar redistribuiri între ordonatorii de credite.

Potrivit surselor citate, experții FMI sunt confortabili cu o alocare mai mare spre Fondul de rezervă al Guvernului, care a în anii anteriori a reprezentat o sursă de acoperire a arieratelor.

Draftul scrisorii de intenție va fi redactat în următoarele două zile, iar la finele săptămânii vor fi negociate ultimele puncte pentru care nu s-a ajuns încă la un acord.

Experții FMI au parcurs și cadrul macroeconomic pe care se va fundamenta bugetul pe 2013, iar opiniile converg spre o creștere economică de 2,5%, sensibil mai jos față de estimarea anterioară a Comisiei Naționale de Prognoză, de 3,1%.

Profesorul de economie, Daniel Dăianu: „Era aiurea” dacă România își revizuia în creștere prognoza de creștere economică

Daniel Dăianu, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), este de părere că „era aiurea ” dacă România își revizuia în creștere prognoza de creștere economică pentru acest an, având în vedere că la nivel mondial criza se adâncește.

„Toate țările din regiune au făcut acest lucru, chiar și Polonia. Toate statele din Europa își revizuiesc în scădere datele privind creșterea economică, ar fi fost aiurea ca România să își revizuiască în creștere prognoza economică. Criza din Europa se adâncește, nu se liniștește. Până și în statele considerate motorul Uniunii Europene se înregistrează o scădere. În SUA există o încetinire a creșterii”, a declarat pentru gândul profesorul Daniel Dăianu.

El a amintit că Banca Mondială a înrăutățit recent prognoza de creștere economică a României pentru acest an.

„Absorbția jalnică” a fondurilor europene și „seceta nenorocită” cu care se confruntă agricultura în acest an reprezintă factori care motivează revizuirea creșterii economice, în opinia lui Dăianu.

„În România avem o absorbție jalnică a fondurilor europene pe care autoritățile mizau pentru obținerea unei creșteri economice. Problema este că avem programe europene suspendate. (…) În plus, avem o secetă nenorocită ce ne va afecta producția agricolă”, a menționat Dăianu.

Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a afimat că prognoza privind creșterea economică pentru acest an, de 1,5%, ar trebui diminuată, după datele privind evoluția de până în prezent, în special la nivelul agriculturii.

„Exista date suficiente inclusiv situația din agricultură care justifică o prognoză cel puțin parțial diminuată în ceea ce privește creșterea economică (…) Nu am zis că împărtășesc cifra BERD ci că există motive pentru revizuirea creșterii”, a spus Isărescu.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a înrăutățit prognoza de creștere economică a României pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum și pentru 2013, avertizând că situația externă dificilă și criza politică internă ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună