Stephenson Clarke Shipping a intrat în proces de lichidare, potrivit unui anunț al lichidatorului, firma de contabilitate Tait Walker. Compania de transport maritim, care mai are doar nouă angajați, a vândut ultima navă în iulie.
Indicatorul Baltic Dry Index, format în baza tarifelor pentru transportul de materii prime precum cereale sau cărbune, este în scădere cu 55% în acest an și ar putea înregistra al patrulea an de declin în ultimii cinci, potrivit datelor Bloomberg.
„Anunțul privind Stephenson Clarke arată cât de dificil a devenit climatul economic pentru transportul maritim. Stephenson Clarke era o companie istorică și un membru vechi până recent și ne pare rău să auzim astfel de vești”, se arată într-un comunicat al Camerei de Transport Maritim din Marea Britanie.
Industria de transport maritim din Marea Britanie a avut venituri de 12,6 miliarde de lire sterline (19,7 miliarde de dolari) în 2010, potrivit celor mai recente date.