Prima pagină » Știri externe » GRIPA AVIARĂ a făcut 9 victime în Indonezia

GRIPA AVIARĂ a făcut 9 victime în Indonezia

GRIPA AVIARĂ a făcut 9 victime în Indonezia
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a decedat din cauza gripei aviare în Indonezia, bilanțul acestei boli ajungând la nouă morți de la începutul anului și până în prezent, a anunțat sâmbătă Ministerul Sănătății, relatează AFP.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a decedat din cauza gripei aviare în Indonezia, bilanțul acestei boli ajungând la nouă morți de la începutul anului și până în prezent, a anunțat sâmbătă Ministerul Sănătății, relatează AFP.

Bolnavul, un muncitor independent, a fost spitalizat la 24 iulie și a murit la 30 iulie, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului. El locuia în apropierea unei ferme de păsări.

Indonezia, un arhipelag imens cu aproximativ 240 de milioane de locuitori, este țara care a înregistrat cel mai mare număr de decese din cauza gripei aviare. Potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care nu cuprinde cazul anunțat sâmbătă, boala a făcut din 2003 și până în prezent 157 de victime, dintre care nouă în 2011, dintr-un total de 357 la nivel mondial.

Indonezia este considerată o verigă slabă în lupta împotriva gripei aviare, membri din numeroase gospodării continuând să trăiească în contact constant cu păsări nevaccinate, în pofida unei legi care interzice acest lucru.

Virusul H5N1 se transmite de la animal la om, însă cercetătorii se tem că o mutație ar putea permite contaminarea de la om la om, ceea ce ar declanșa o pandemie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Femeia care a dispărut acum 17 ani din Neamț a fost găsită, înainte de Crăciun. Unde s-a aflat în tot acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu