Mai multe persoane care au venit să se închine la moaștele Sfântului Nifon au leșinat

Mai multe persoane care au venit să se închine la moaștele Sfântului Nifon au leșinat

Mai multe persoane care au venit, sâmbătă, la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, pentru a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Nifon, au leșinat și au avut nevoie de îngrijiri de la medicii de pe ambulanțe, o femeie fiind transportată cu salvarea la spital fără a necesita internarea.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Târgoviște, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, ctitor al Catedralei Mitropolitane din municipiu, au participat câteva mii de credincioși veniți de la primele ore ale dimineții pentru a asista la Sfânta Liturghie oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, precum și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru a se închina la moaște.

Credincioșii au stat liniștiți, dar în momentul în care au fost invitați să ajungă la moaște, unii dintre ei s-au înghesuit cu jandarmii, iar mai multe au persoane au leșinat și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O femeie a fost transportată cu salvarea la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce a fost stabilizată doctorii hotărând că pacienta nu necesită internarea.

Procesiunea religioasă se va încheia sâmbătă seară pentru ca toți enoriașii să poata trece prin fața raclei cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Vineri seară, sute de copii și adolescenți au participat la Pelerinajul Tinerilor din municipiul Târgoviște, manifestare care a precedat ceremoniile legate de sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu