O explozie s-a produs, în cursul nopții de marți spre miercuri, într-un cinematograf din Stockholm, autoritățile suspectând că deflagrația, care nu s-a soldat cu victime, a fost produsă de un dispozitiv artizanal, informează site-ul Local.se și agenția RIA Novosti.
Potrivit presei suedeze, explozia a provocat daune considerabile cinematografului, dar nicio persoană nu se afla în clădire și nimeni nu a fost rănit.
Martorii au auzit o explozie puternică și au văzut fum ieșind din clădirea cinematografului Falken.
Poliția suedeză a declanșat o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba de o bombă artizanală. „Deocamdată nu știm dacă au fost utilizate substanțe explozive sau altceva”, declară Fredrik Ladenstedt, de la poliția din Stockholm.