Bulgaria a demarat joi contrucțiile la interconexiunea dintre rețelele de gaze ale Bulgariei și României, premierul Boiko Borisov fiind prezent la prima săpătură, informează Agerpres. Din partea României, a fost prezent Liviu Pintican, directorul general adjunct al Transgaz.
Proiectul care leagă rețelele de gaz ale României și Bulgariei are o valoare totală de 24 de milioane de euro. Din această sumă, 9 milioane de euro reprezintă finanțare europeană, 11 milioane sunt asigurate de bulgari, în timp ce restul de patru milioane provin de la Transgaz.
Când vor fi finalizate construcțiile, conducta dintre Giurgiu și Ruse va avea o lungime de 24 de kilometri – 15,4 kilometri se vor afla pe teritoriul Bulgariei, în timp ce 2,1 kilometri vor trece pe sub Dunăre, mai transmite Agerpres.