Un uriaș roi galactic – una dintre cele mai mari structuri din Univers – a fost descoperit la o distanță de 5,7 miliarde de ani lumină de Terra și este creditat cu câteva noi recorduri cosmice foarte importante, au anunțat, miercuri, astronomii americani, citați de Reuters.
Specialiștii de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics consideră că acest roi galactic, ce prezintă o rată de formare a stelelor absolut uluitoare, ar putea să îi determine pe astronomi să regândească felul în care aceste structuri colosale și galaxiile pe care le includ evoluează în timp.
Denumit oficial prin combinația de litere și cifre SPT-CLJ2344-4243, roiul a fost botezat „Phoenix”, după numele păsării din mitologie care s-a ridicat din morți.
„În timp ce galaxiile din centrele roiurilor sunt de cele mai multe ori adormite de miliarde de ani, galaxia centrală din acest roi pare să fi reînviat și să fi reînceput un nou proces de formare de stele”, a spus Michael McDonald, de la Massachusetts Institute of Technology, autorul articolului despre roiul galactic Phoenix, publicat pe 16 august în revista Nature.
Pe baza observațiilor făcute de Chandra X-ray Observatory, South Pole Telescope și alte opt observatoare astronomice, oamenii de știință spun că centrul roiului Phoenix creează aproximativ 740 de mase solare pe an.
Prin comparație, roiul Perseus creează stele cu o rată de aproximativ 20 de ori mai înceată decât Phoenix.
„Acesta este un ritm uriaș”, spune Marie Machacek, astrofizician la Smithsonian Astrophysical Observatory. Roiurile galactice uriașe precum Phoenix găzduiesc mii de galaxii, iar oamenii de știință au încă foarte multe lucruri de aflat despre ce se petrece în interiorul acestor formațiuni galactice.
Uriașele găuri negre din galaxia centrală a unui roi galactic au fost multă vreme asociate cu rate lente de formare a stelelor, întrucât ele pompează energia în sistem și împiedică răcirea gazelor necesare pentru crearea stelelor.
Însă savanții spun că „uriașa explozie stelară” detectată în interiorul roiului galactic Phoenix, care dă naștere la două stele pe zi, sugerează faptul că gaura neagră din galaxia centrală a acestui roi nu a reușit să interfereze cu un flux de răcire extrem de puternic.