Cezar Preda: „Guvernul să trimită repede, chiar vineri, documentele solicitate de CCR”

Cezar Preda: Guvernul să trimită repede, chiar vineri, documentele solicitate de CCR
Publicat: 16/08/2012, 13:21
Actualizat: 15/06/2014, 14:18

Prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, că solicită Guvernului să transmită cât mai curând documentele cerute de Curtea Constituțională privind referendumul.

Cezar Preda a arătat că, de câteva zile, „toată elita politică a USL cere tot felul de lucruri, instituțiilor, PDL”.

„Le cerem și noi astăzi să încheie această perioadă de instabilitate. Cerem domnului Ponta să respecte decizia Curții Constituționale și să trimită adresa corectă asupra numărului de alegători, stabilit până în 10 iulie 2012, așa cum spune legea”, a adăugat prim-vicepreședintele PDL.

Preda a susținut că „premierul Ponta și președintele interimar Crin Antonescu i-au solicitat, luni, ministrului Radu Stroe ca în două zile să termine mini-recensământul, pentru că ei se grăbesc, nesocotind decizia Curții Constituționale”.

Prim-vicepreședintele PDL a cerut „urgent” să înceteze aceste „dezinformări, minciuni și presiuni”, iar Guvernul să trimită repede, chiar vineri, documentele solicitate de Curtea Constituțională, pentru ca această stare de instabilitate să nu se prelungească.

Cezar Preda l-a acuzat pe președintele interimar, Crin Antonescu, că ar fi ignorat „cu bună știință” decizia CC și „s-a gândit să mai creeze o diversiune în România și să arunce o pată neagră asupra uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului, justiția, atacând procurorii și comparându-i cu cei care au făcut colectivizarea în România”.

„Cred că s-a sfătuit cu domnul Iliescu, care știa foarte bine cum s-a făcut colectivizarea, domnia sa fiind un membru important al PCR și cunoscând ce însemnau haitele de procurori ai anilor ’50”, a mai susținut el.

Potrivit prim-vicepreședintelui PDL, prin aceste declarații, Crin Antonescu îl jignește pe procurorul Victor Ponta, fiind cunoscut faptul că premierul, de fiecare dată când exprimă o părere juridică, amintește că este procuror.

„Nu cred că procurorii din România anului 2012 pot fi anexați și comparați cu ceea ce au făcut procurorii comuniști sau unii dintre ei”, a adăugat Preda.

„Sunt ferm convins că ceea ce a însemnat somația la instituțiile fundamentale, Parchetul General, CSM, își vor găsi răspunsul de la aceste instituții. De fapt, domnul Antonescu și domnul Ponta, chiar acum câteva minute, au primit răspunsul de la una dintre aceste instituții, respectiv CSM și, așa cum am văzut în dezbaterile TV, au primit un răspuns foarte dur în privința imixtiunii domniilor lor asupra sistemului legislativ românesc”, a mai spus Cezar Preda.

El a mai declarat că, pentru Crin Antonescu și Ion Iliescu, separația puterilor în stat nu există.

„Ei s-au obișnuit, unul de foarte mult timp și unul abia acum, cu această stare în care toate instituțiile statului, în momentul în care ei cer, ele se execută. Nu poți face presiuni asupra procurorilor, pentru că ei reprezintă statul și legea”, a mai spus Cezar Preda, afirmând că „cine a votat de două ori a încălcat legea, iar țipetele lui Crin Antonescu nu vor acoperi această infracțiune”.

„Cine a votat de două ori, trebuie să plătească, pentru că asta cerem cu toții de 22 de ani și Parchetul trebuie să își facă datoria”, a mai spus Preda.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal