Premierul Victor Ponta a spus, joi, la Târgu Jiu, că declarația lui Vasile Blaga, care a anunțat vineri că primarii PDL vor transmite Guvernului listele electorale existente la 11 iulie, are „tentă penală”, susținând că este „obligația legală a primarilor” să actualizeze listele electorale.
„Inclusiv declarația domnului Blaga este o declarație cel puțin cu tentă penală pentru că a zis ca primarii PDL să nu actualizeze listele, ori este obligația legală a primarilor de a actualiza listele electorale. Domnul Blaga, în această bătălie pe care o duce cu domnul Neamțu și cu domnul Ungureanu, care e mai obedient cu domnul Băsescu, mai sare și el calul. Acum, știți că e un concurs, care e mai aproape de mâna domnului Băsescu, care o pupă mai repede. E jenant pentru domnul Blaga, dar ce să-i faci, asta e viața”, a declarat, într-o conferință de presă, Victor Ponta.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat, vineri, că primarii PDL „nu vor fi părtași la încălcarea legii” și vor transmite Guvernului exact listele electorale actualizate până la 11 iulie 2012, arătând că memorandumul secret al Guvernului pe această temă nu are bază legală.
Vasile Blaga a spus, la o conferință de presă, că memorandumul secret al Guvernului încearcă să schimbe realitatea electorală din România și demonstrează că USL acționează în disprețul legii, al Constituției și al oricărei norme democratice.
„USL a declanșat operațiunea de epurare electorală și a trecut la rașchetarea listelor electorale. Pentru USL, alegătorii sunt o masă de manevră care poate fi mărită sau micșorată în funcție de interesele de moment ale trioului Ponta-Antonescu-Voiculescu. Vă anunț că primarii PDL nu vor fi părtași la încălcarea legii și a unei decizii a CC. Primarii PDL vor transmite exact listele solicitate de CC, adică acele liste actualizate până la data de 11 iulie 2012, potrivit legii”, preciza Vasile Blaga.