Prima pagină » Magazin » Jennifer Lopez va lansa un documentar 3D

Jennifer Lopez va lansa un documentar 3D

Jennifer Lopez va lansa un documentar 3D
Jennifer Lopez calcă pe urmele unor cântăreți ca Justin Bieber și Katy Perry și va lansa și ea un film 3D cu înregistrări de la concertele susținute, dar și alte evenimente din viața ei, din ultimii ani, potrivit hollywoodreporter.com.

Jennifer Lopez calcă pe urmele unor cântăreți ca Justin Bieber și Katy Perry și va lansa și ea un film 3D cu înregistrări de la concertele susținute, dar și alte evenimente din viața ei, din ultimii ani, potrivit hollywoodreporter.com.

Documentarul se va numi „Dance Again”, după hitul lui Lopez cu Pitbull, care a dat și titlul unui turneu mondial al artistei, și va fi centrat pe „ultimii ani din viața lui Jennifer, în care s-a confruntat cu schimbări majore”, potrivit managerului acesteia, Benny Medina.

De altfel, Jennifer Lopez a menționat că dorește să se concentreze asupra carierei sale în cinematografie, când a părăsit emisiunea americană de talente „American Idol”, în care a fost jurat timp de două sezoane, în luna iulie.

Medina a precizat că actrița și cântăreața lucrează în prezent la filmarea acestui documentar 3D.

Pelicula are șanse să ocupe o poziție fruntașă în box-office, urmând să reflecteze în 3D concertele sold-out ale cântăreței cu Enrique Iglesias, jurizarea competiției „American Idol” și, desigur, divorțul tumultuos de Marc Anthony, ipostaza de mamă de gemeni pe care îi are din această căsătorie și proaspăta relație cu tânărul dansator Casper Smart.

Proiecte similare au avut înaintea ei Justin Bieber („Never Say Never”) și Katy Perry („Part of Me”). Filmul lui Bieber, lansat anul trecut, a avut încasări de 98 de milioane de dolari pe plan mondial, în timp ce documentarul 3D lansat de Katy Perry luna trecută a înregistrat deja încasări globale de 30 de milioane de dolari.

Aleasă, în mai anul acesta, de Forbes cea mai influentă celebritate din lume, J Lo este actriță, artistă, cântăreață, producător de film, TV și muzică, designer de modă, antreprenor și filantroapă. În aprilie 2011, Jennifer Lopez a primit titlul de cel mai frumos om din lume din partea revistei People, într-o perioadă în care cariera artistei americane se află din nou pe o pantă ascendentă, marcată de lansarea unui nou album – „Love?”. Single-ul dance-pop „On The Floor” de pe acest album a ajuns în fruntea clasamentelor muzicale din multe țări și pe prima poziție în Top 10 Billboard, performanță înregistrată de Lopez și cu piesa „All I Have” din 2003. Jennifer Lopez a vândut peste 11,8 milioane de albume în SUA și peste 70 de milioane de discuri în lumea întreagă.

Autor