Hidroelectrica va investi 500 milioane euro într-un proiect de producție a energiei

Hidroelectrica va investi 500 milioane euro într-un proiect de producție a energiei
Publicat: 21/08/2012, 12:39
Actualizat: 29/07/2014, 17:43

Hidroelectrica, companie aflată în insolvență din luna iunie, va finaliza primul grup de producție a energiei din cadrul unui proiect mai amplu în valoare totală de peste 500 milioane de euro, care vizează amenajarea hidroenergetică a râului Buzău.

„Realizarea (unei galerii subterane de 16,5 km, n.r.) înseamnă o etapă semnificativă în desfășurarea graficului privind realizarea termenului de punere în functiune la primul grup hidroenergetic de 55 MW din cadrul proiectului de amenajare complexă Siriu-Surduc-Nehoiașu, cu o valoare totală a investiției de peste 500 milioane euro”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica, remis gândul.

Lucrările de exploatare hidroenergetică a râului Buzău au început în 1984, cu amenajarea lacului Siriu.

Un raport recent realizat de administratorul judiciar al companiei arată că salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariații companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizații, prime jubiliare și alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, fiind o situație „atipică”.

„Contractul colectiv de muncă în Hidroelectrica, încheiat în 2005 și care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei și încurajează nemunca”, a declarat săptămâna trecută într-o conferință de presă Remus Borza, șeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, explică ce se întâmpla dacă Ciolacu intră în turul doi...
Profesor de Științe Politice: Renumărarea voturilor de către BEC va fi mult mai precară. Decizia...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Prognoza meteo actualizată pentru decembrie. Unde va ninge de sărbători
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Lino Golden, adevărul despre cearta cu Alex Velea și Mario Fresh: "Cum trădezi doi prieteni...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Experții demontează miturile zonei intime! Iată ce trebuie să știi despre sănătatea sexuală